vineri, 25 ianuarie 2008

Joia lui Jean la MŢR

Din joi în joi, Muzeul Ţăranului Român organizează întâlniri cu muzeografii şi cercetătorii săi. Joia asta, Şerban Anghelescu ne-a vorbit de călătoriile şi mirările lui Dinicu Golescu, insistând pe experienţele muzeale, în Europa începutului de secol XIX, ale boierului român.

Am aflat cum cabinetele de curiozităţi avea ambiţii totalizante pe care muzeele de azi le-au pierdut. Un cabinet de curiozităţi nu cuprindea numai „curiozităţi“; dimpotrivă, el trebuia să cuprindă, conform unei scheme bine stabilite, TOTUL. Adică naturalia, artificialia şi scientifica. Naturalia: toate cele 3 regnuri (animal, mineral şi vegetal în ordine ierarhică). Artificialia: artefacte. Scientifica: aparate de măsurat. Trebuiau să fie o lume cuprinsă într-o cameră.

Astea nu le explică Dinicu Golescu, ci Horst Bredekamp în Nostalgia Antichitatii si cultul masinilor. Istoria cabinetului de curiozitati si viitorul istoriei artei (Idea, 2007).

Pentru mine, cabinetele de curiozității erau o metafora a haosului. Iată că nu, erau taman inversul!

Tot ieri am aflat că, acum 200 de ani, colecţie se zicea strânsoare.

joi, 24 ianuarie 2008

ce Dali vă place?

Trebuie să vă povestesc asta, că-i prea tare sa nu fie spusa mai departe...

În anii 1980 o expozitie retrospectivă cu lucrări importande de-ale lui Dali e adusă la Centre Pompidou şi apoi la Tate Gallery.
"La Paris deschiderea expozitiei a fost senzaţională. Staful muzeului tocmai intrase în grevă pentru salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă. Dar, în loc să boicoteze propriu-zis dreptul privat al vizitatorilor de a vedea, s-au adunat cu sutele la etajul al patrulea al clădirii, şi de la balcon au început să arunce cu confetti în Dali şi în cei din anturajul artistului. Pe fiecare bucăţică de hârtie ce credeţi că scria? GREVĂ (greve). Dali le-a făcut cu mâna şi-a izbugnit în râsete zgomotoase, mii de oameni cântau împrejur iar cele două mari partide franceze în opoziţie reciprocă au căzut de acord că acţiunea stafului e în acord cu evenimentul. În interior, o lingură de douăzeci de metri lungime era suspendată în aer, iar în căuşul lingurii stătea nici mai mult nici mai puţin decât o maşină Volkswagen. Cu aceeaşi ocazie municipalitatea deschisese oficial o staţie de metrou în stil Art-Nouveau. În interiorul foaierului au construit un munte, pe care trebuia să-l urci dacă voiai să vezi anumite exponate. Un cinematograf la etaj arăta unele din filmele făcute de Dali, muzica cânta şi picturile erau susţinută de nişte texte cât să înţelegi ceva. Trebuia să stai la coadă câteva ore ca să poţi intra în expoziţie. Banii încasaţi din bilete au fost suficienţi cat să recupereze costul transportului artefactelor.
La Londra, pe de altă parte, nu era nicio lingură, niciun munte, niciun cinematograf, şi foarte puţină informaţie despre artist şi viaţa lui. Picturile erau aranjate cuminte pe rânduri, într-o manieră austeră respectuoasă. Chiar dacă era expus faimosul Dali, nimeni nu a stat la coadă ca intre în galerie.
Parizienii au tratat expoziţia ca pe un festival. A fost politiyată, veselă, şi, cel mai important, deosebită pentru că suprarealistă. Spectacolul londonez a avut pretenţii de seriozitate şi de pedanticism. E ca şi cum au încercat deliberat să ia vizitatorului bucuria privitului (...). De fapt, organizatorii londonezi au negat audienţei posibilitatea de a experimenta Suprarealismul într-un cadru Suprarealist." (Paul Greenhalgh - Education, Entertainment and Politics: Lessons from the Great International Exhibitions - p.97- in The New Museology, (ed.) Peter Vergo, Reaktion Books, London. 1989)

Mă rog, şi ce spune scriitorul mai departe, e că francezii ştiu să facă spectacol în expoziţii spre deosebire de englezi, pentru că ei au învăţat lecţia cum că o expozişie de succes nu trebuie să fie doar educativă, ci şi distractivă, spre deosebire de englezi care şi acum au frica asta de a nu combina cele doua nivele.
Şi de unde vine teama asta a englezilor, mai scriem altă dată.

Întrebare: ce Dali vă place?
(E retorică!)

joi, 17 ianuarie 2008

mouseion se trezeste la viata, noii membrii

Salutam interesul cu care oamenii de bine din aceasta tara privesc catre aceasta noua forma de comunicare: blogul profesional.
De astazi, unul din noii autori ai acestui blog este Simina Badica fosta Radu-Bucurenci.
La mai mare!