Materialitate. Sunt multe scrieri in domeniul muzeologiei care vorbesc despre simturi si perceptia vizitatorului asupra obiectului expus. Muzeul cu care suntem noi obisnuiti, cel clasic si prafuit cum spun multi, este de fapt
un muzeu pe modelul celui din secolul al 19-lea. Aici vizitatorii puteau doar privi obiectele clasificate, protejate, oraganizate in vitrine si evident, citi etichetele explanatorii, ca sa se lumineze pe dinauntru, intelectual, si sa se cuminteasca corporal. A fost si asta o mare revolutie la vremea ei! Ca toate panopticoanele....Sa te plimbi printre vitrine cu mainile la spate, sa nu atingi obiectul, sa-l scoti din borcan, sa-l mirosi si sa-l zdruncini - caci cam asa erau incercate obiectele pe vremea camerelor de curiozitati - in secolele 16,17,18...
Da, si in secolul al 19-lea, cum spuneam, cand muzeele au devenit spatii publice, adica tot omul putea intra in ele, simturile prin care obiectele puteau fi percepute au fost inregimentate si ele. Vazul a ramas singura unealta de cunoastere - intelectual, masculin, superior, civilizator, occidental - spre deosebire de celelalte... Vizitatorul vedea.
Dar, de cand cu efuziunile fenomenologice, unii si altii au inceput sa spuna ca vazul e un simt care il face pe vizitator sa fie pasiv, sa nu se implice in actul de cunoastere, la fel cum ar face-o daca ar atinge obiectul, de exemplu. In consecinta, si muzeele astea din jurul nostru, prafuite si clasice au inceput sa vrea sa democratizeze felul in care vizitatorii se pot raporta la obiecte. Asa se face ca ne intoarcem la materialitate, la miros, gust-uneori...
Unele o fac pe bune, altele mai de forma. Materialitatea in muzee ma bucura, ma gadila in palma si la buric. Ma face sa simt ca vreau si eu sa cos un buzunar la o perdea, sau sa fac o carte groasa cu coperti cartonate. Stiti un muzeu in care materialitatea sa fie pusa pe pereti? Da, stiti!
Numai ca nu toate muzeele inteleg prin liberalizarea simturilor intoarcerea la natural si materialitate. Unele produc doar interactivitate. Iar mie chestia asta cu interactivitatea nu-mi prea place! Multe muzee sau expozitii se doresc interactive - si cred curatorii lor - ca asta se obtine apasand pe buton, accesand tehnologia! Asta, dupa mine, nu e reintoarcere la simturi si la a fi un vizitator activ - ca cel de secol 18 de exemplu-, e tot un fel de vizualitate cu buton.
Martin Kippenberger
Museum of Modern Art Syros, 1993-97
Sign: Christopher Wool
Courtesy: Estate Martin Kippenberger
Museums and Civil Society
The Role of Artists, Institutions
and Politics Now!
Symposium
Date: February 12, 2-7p.m.
Location: the New Museum,
Sky Lounge, 235 Bowery,
New York, NY 10002
Within the framework of the exhibition 'The Artist as Troublemaker –
the Museum and Civil Society' at the Austrian Cultural Forum NYC
(December 7th, 2008 – March 28th, 2009), the Kunsthaus Graz / LM
Joanneum organizes in co-operation with the New Museum and the
Austrian Cultural Forum a symposium on scenarios of recent and future
museum practice and theory. Curators, artists and scholars will
discuss urgent and fundamental issues, regarding the functioning of
museums in a world of crisis.
Undoubtedly, we are facing fundamental changes in the art- and museum
world. After a period of unprecedented growth, the new realities,
triggered by immense economic transformations, appear on the horizon.
Art has evolved over the years from modernism's avant-garde to a
highly popular phenomenon in a visual culture that easily absorbs
critical and dissident views within its institutional structure. A
wide range of institutions underwent changes and redefinitions that
matched many of the developments in the media- and art markets. Within
the framework and under the term "museum" we are continuously
witnessing striking developments that oscillate between the
commercialisation and the creation of new, so far unknown public
spaces, as well as the emergence of a whole range of often
contradictory formats, from "sheer entertainment" to "academic
education".
All of this is built upon rather marginally reflected notions of the
various museums' statuses, between the American donor-based "private"
model and the European public situation, driven by "cultural
politics". What options are available for museums in a situation of
drastically changing parameters of institutional realities? How do we
want our institutional practice to look in the next years to come? How
will the museum as a part of civil society act in the near and further
future? What consequences it might have for the artistic practice?
The symposium concentrates on the most urgent issues, generated by
this situation. It investigates the role of "cultural politics" in the
functioning of museums and it collects reflections on various
positions in the US and Europe as well as globally under the auspices
of drastic financial and economic changes. It considers critical
artistic approaches and their presence in the museum perceived as a
location of contradictions. Is the museum still able to go beyond
borders of disciplines and to create connecting platforms for various
fields of knowledge? How can a museum nowadays be perceived as an
educational vehicle versus the general public, the schools,
universities and a professional field? What is the future of the
museum within educational politics? Last but not least, the symposium
investigates the museum's role as a dispositif to create new forms and
qualities of public space. Are there any innovative models able to
generate new definitions and developments of new for ms and dynamics
of the open public space?
2.00-3.15p.m.
Panel I: the artist and his/her critical position towards museum practice
Ann Temkin (curator, MOMA, NYC), Laura Hoptman (curator, the New
Museum, NYC), Elisabeth Fiedler (curator, LM Joanneum, Graz), Martin
Prinzhorn (professor, art critic, Vienna), Michael Clegg (artist,
Berlin).
Moderated by Peter Pakesch (artistic director, Kunsthaus Graz/LM Joanneum)
3.45-5.00p.m.
Panel II: the museum education and the development of the public
Maria Lind (director, CCS, Bard College, Annandale-on-Hudson NY),
Eugenie Joo (director of education and public programmes, the New
Museum, NYC), Marco de Michelis (professor, Columbia University, NYC),
Dieter Bogner (the New Museum's board member, museum consultant,
Vienna)
Moderated by Katrin Bucher-Trantow (curator Kunsthaus Graz/LM Joanneum
5.30-6.45p.m.
Panel III: the museum's future perspectives
Lisa Phillips (director, the New Museum, NYC), Peter Pakesch (artistic
director, Kunsthaus Graz/LM Joanneum), Donald Preziosi (professor,
UCLA), Claire Farago (professor, University of Colorado Boulder),
Diana Thater (artist, LA)
Moderated by Adam Budak (curator, Kunsthaus Graz/LM Joanneum)
Cooperation:
Kunsthaus Graz / LM Joanneum
The New Museum, NYC
Austrian Cultural Forum NYC
With the support of the departement for culture at the regional
governement of Styria
Articol postat pe H-Museum...
Call for papers
The Romanian Journal of Museums (RJM)Theme: Museum ProjectsSubmission deadline: March 1st, 2009
The Romanian Journal of Museums (RJM) invites museum specialists to submitpapers for publication consideration in the first issue of the Journal for2009, dedicated to successful projects developed in museums.
RJM is the only Romanian publication dedicated to all museum specialists andto all types of museums - Art, History, Archeology or Natural History,public or private, national, county's or local. Since 1965, the Journal hasbeen a forum for the specialists, a space of exchanging ideas, of presentingsuccessful projects in museum field, on the national or international level,of debating best practices or the latest museum standards. RJM has beengreeting contributions from all sectors of museum-related work - curatorial,design, conservation and educational programmes.
Among the contributors are Virgil Ştefan Niţulescu, secretary of state inthe Romanian Ministry of Culture and the President of the Romanian NationalCommitee of ICOM, Patrick Greene, who reorganise the Museum of Science andIndustry of Manchester, or Giovanni Pinna, Chairperson of ICOM Italy in2003.
The objective of this issue is to present projects that have been developedin museums and whose results have/had an impact on the museum audience or onthe museum work.
The topics could include:- the impact of the project on developing the audiences- rethinking the permanent exhibition- new approaches in exhibition design- outstanding temporary / travelling exhibitions- original educational programmes and other public programs- reaching out communities- cooperation with other organizations etc.
The paper should be between 10 and 15 pages long (TNR - 12 pt., spacing -1.5lines). Harvard citation system should be used. Author(s) should specifyfull name, institution, address of the institution, email address. Allpictures should be submitted separately, jpeg format, titled fig.no.1,fig.no.2 and so on. Inside the paper, figures' placement should be specifiedas follows: fig.no.1: title, source or other information if the case.
Timeline:Deadline of submission: 1st of March 2009Author notification: 7th of March 2009Final acceptance of paper: 14th of March 2009
Please submit an electronic version of the paper to:Mihaela Murgoci, editor in chief, email: mihaela.murgoci@revistamuzeelor.ro
Împreună cu o seamă impresionantă de lucruri, numele muzeului nu mai stă pe limba fiecăruia în aceeaşi poziţie. Ce putem să spunem cu toţii despre muzeu, astfel încât vreun străin care nu ne ştie, să înţeleagă că vorbim despre acelaşi lucru? Depăşind graniţele, ba chiar şi dacă rămânem între noi, vedem că muzeele nu mai sunt astăzi de-acelaşi fel. Unele au rămas, intr-adevăr aceleaşi sanctuare cu zei de mucava, ascunşi sub legende de manual, câte un pic vulgare prin felul de a înfăţişa piesele expuse. Altele şi mai rău, însă printre ele şi câteva unde pereţii sunt ca paginile cărţii, care se deschid prin citire, prin dezvăluirea noimelor de la rădăcina felurilor de etalare. Oricât de diferite, prin statură, logici de desfăşurare, stare de alterare etc., totuşi despre muzeu mai putem spune că reprezintă un cadru, un loc, -fie!, potrivit expunerii. Dar asta vine aşa bine pentru că ştim deja ce este un muzeu. Cum ar fi, dacă altfel, nu am fi văzut vreun muzeu? Am începe să credem că şi apartamentul e un muzeu, în aceeaşi măsură în care, un raft, un iconostas, un paspartu de tablou, un piept, o coafură sau o ramă, ar fi toate muzee. În adâncime, probabil că şi acestea sunt muzee, iar la rigoare, ba. Să ne mai oprim o dată la „ramă”.
Ramă, muzeu, amândouă cadre. Prima de luat în mână, al doilea de intrat în el, ca să o vezi pe prima, cum închide şi cum deschide alte obiecte din alte lumi. Un fel de Matrioşca. Nu cumva rama şi muzeul folosesc la aceleaşi treburi? Nu sunt ele tava pe care stau fructele zemoase ale curiozităţii? Nu sunt ele cripta lumii vechi şi a lumii care se-nvecheşte, unde revenim mereu cu flori şi lumânări ca să ne aducem aminte şi să întoarcem pe toate părţile cele ce nu mai ştim atât de bine?
In periplurile mele pe picioare prin Bucureşti, el însuşi un muzeu inclasabil, am găsit multe obiecte părăsite, ori pentru futilitatea lor, uzura sau lipsa de spaţiu ori pentru că nu mai sunt îngăduite de lumea de azi, mereu neatentă. Cele mai multe dintre ele erau rame. Câteva cu imagini, câteva goale, toate atinse de trecerea timpurilor. Niciuna intactă şi aproape toate din materiale modeste. Iar imaginile cu atât mai greu de înghiţit: ilustrate kitsch cu temă religioasă, buchete de flori în ulei, naturi moarte cu struguri şi pepeni, nimic să merite. Fapt curios, ramele acestea, transformate mai apoi în excelente suporturi pentru câteva lucrări proprii de pictură, fotografie sau desen, s-au arătat mai tari decît se putea crede. S-a dat peste cap ideea precum că imaginile înrămate se pun în valoare prin rame doar armonioase, mereu mai slabe şi mai modeste faţă de subiectul înrămat. De altfel, daca aţi mers la Luvru, Ermitaj sau măcar la Muzeul Naţional de Artă al României, fără îndoială că aţi remarcat şi lucrări cu rame grele şi aurite, mai potrivite decît unele abia vizibile. Lucrările mai puţin spectaculoase, mai neutre ca impuls, devin mai strălucitoare şi nu se sting, tocmai pentru ramele acelea aurite. Ce-ar spune, în schimb o ramă goală într-un muzeu plin de rame? S-ar putea să fie o chestiune de viaţă şi de moarte. A imaginii.
Bogdan Teodorescu
Imagini care lipsesc momentan dintr-un muzeu românesc al interbelicului, al vieţii cotidiene, al ţăranului, al Istoriei (mereu cu I mare). Iată că au apărut pe internet.
Revista LIFE şi-a pus arhivele de imagine pe internet. La liber. Iată câteva imagini surprinzătoare (unele apartin unei mari fotografe americane, Margaret Bourke White). Explicaţiile de mai jos aparţin revistei LIFE.
| Location: | Romania |
|---|---|
| Date taken: | 1938 |
| Photographer: | John Phillips |
| Location: | Romania |
|---|---|
| Date taken: | 1938 |
| Photographer: | John Phillips |
| Location: | Romania |
|---|---|
| Date taken: | 1938 |
| Photographer: | John Phillips |
| Location: | Chisinau, Bessarabia, Romania |
|---|---|
| Date taken: | February 1940 |
| Photographer: | Margaret Bourke-White |
| Location: | Chisinau, Bessarabia, Romania |
|---|---|
| Date taken: | February 1940 |
| Photographer: | Margaret Bourke-White |
Muzeul Ţăranului Român este un muzeu serios. Nu în felul plictisitor-serios ci incitant-serios: te obligă să fi atent, să cauţi, să te întrebi, să te enervezi chiar. După părerea mea, îi lipseşte un strop de umor, de auto-ironie şi de situare în prezent.
Discursul actual al muzeului, discursul lui Bernea e plin de cusururi. Dar ceea ce face special muzeul meu este posibilitatea dialogului şi a contestării. Dacă poţi să vorbeşti coerent despre un alt ţăran decât ţăranul lui Bernea, fă-o!
În ultimii ani, muzeul s-a mai relaxat. Am început să vorbim despre „ţăranul recent“ şi să petrecem seri liniştite la Clubul Ţăranului. Şi mi-e ciudă că acum trebuie să ne încordăm din nou. Pe bune, cui îi e frică de Horia Bernea? Şi, mai ales, de ce?
Dacă ţie nu ţi-e frică, semnează petiţia:
Cui ii e frica de Horia Bernea?
In urma cu cateva zile s-a incheiat controlul efectuat de o comisie a Ministerului Culturii si Cultelor la Muzeul National al Taranului Roman. In raportul inaintat oficial cu aceasta ocazie conducerii muzeului este formulat explicit „idealul” desfiintarii Muzeului Taranului Roman:
„In conditiile date, ideal ar fi ca, odata cu definitivarea lucrarilor de consolidare a cladirii, muzeul sa fie pregatit cu o expozitie permanenta noua ca tematica, prin care sa fie puse in valoare si alte obiecte din patrimoniul extrem de valoros, de aproape 90000 de bunuri culturale mobile, al muzeului si, bineinteles, cu alt mobilier pentru expunere” (mobilier conceput de Horia Bernea special pentru aceasta expunere si in conformitate cu stilul acesteia – n.n.).
Urmeaza o serie intreaga de alte recomandari ferme de desfiintare, de la Clubul Taranului la Targul Taranului, care „prezinta riscul ca toate manifestarile culturale initiate in curtea muzeului sa vireze spre derizoriu”.
Consideram acest act oficial al Ministerului Culturii si Cultelor nu numai un afront la adresa unei institutii culturale care a obtinut cea mai mare recunoastere internationala in domeniul sau de activitate, dar si o amenintare directa a insasi existentei muzeului in forma sa actuala, care este aceea care l-a facut faimos in tara si strainatate si singura pe care o acceptam ca legitima.
Aceasta situatie este cu atat mai grava cu cat ea repeta incercarea de acum patru ani de dezmembrare a discursului muzeal al intemeietorului muzeului, pictorul Horia Bernea. Se pare ca „erezia” pe care o reprezinta muzeul nostru in peisajul cultural romanesc deranjeaza in continuare – ba chiar tot mai mult – o categorie semidocta de „preoti ai patrimoniului”, care traieste cu si din amintirea nemarturisita a Cantarii Romaniei si pentru care muzeul ar fi un loc ideal daca n-ar exista publicul.
tation
Issue 14
The Museological Review, edited by the PhD students of the Department of Museum Studies based at the University of Leicester, has launched an annual online journal. It is a forum for students and practitioners to share and debate innovative perspectives on museums and publishes original research in the field of museum studies and allied subject areas such as cultural studies, archaeology, conservation science, architecture, art history and social sciences, from a range of multi-disciplinary perspectives. We are seeking contributors from the international research community, to share experimental and creative ideas to cultivate debate and enhance museum practice. We actively encourage new thinking with the aim that the Museological Review will share experimental research and creative ideas within a constructive environment.
This issue will focus on the ownership, restitution and retention of cultural property and it's impact on museum collections; which includes related issues of care and conservation, display, exhibition, interpretation and visitor reception, as well as cultural diversity, representation and exclusion.
We invite abstracts, of no more than 300 words in length, for papers in English that explore these issues. The Museological Review is targeted towards PhD students from all over the world, but we would also welcome contributions from other researchers and professionals.
Please send an abstract of your proposed paper – along with a 100-word biography describing your current area of research or position of employment - by email to the Editors (cj36@leicester.ac.uk), or by post to the address given below, by February 1st, 2009. Please remember to include your email address and/or contact details as well as details of your institutional affiliation, if applicable. Successful contributors will be notified by email before March 1st, 2009 and final papers are due September 30th, 2009. All abstracts submitted will be subject to a rigorous selection process to maintain academic quality. We regret that we will be unable to accept all abstracts submitted.
The Editors, Museological ReviewDepartment of Museum StudiesUniversity of Leicester105, Princess Road EastLEICESTER, UKLE1 7LGE-mail:
De pe H-Museum... o conferinta la care mi-ar fi placut sa pot merge. E organizata de Max Planck Research Network History of Scientific Objects si Deutsches Museum. Are loc la Munchen, 27/28 November, 2008
Organizatorii sunt Helmuth Trischler, Christian Sichau, Susanne
Pickert; Deutsches Museum.
In psihanaliza exista o teorie despre spatiul potential (a lui Winnicott), care mie mi s-a parut ca se poate aplica acelor muzee speciale (care ne plac), pe care le-am vazut sau doar imaginat...muzeelor antidot la muzeul clasic. Spatiul potential e un spatiu liminal intre lumea interioara (a fanteziei) si realitate. Un spatiu care este vizibil in special la copii in faza in cere "incep sa fie", adica sa se joace cu obiectele din jurul lor, sa se inventeze, cunoasca pe ei insine. In acel moment, spune Winnicott, ei nu mai traiesc nici in lumea lor interioara (a fanteziei), dar nici in cea pe care noi o numim reala (a obiectelor si oamenilor din jur). Fantezie, spune Winnicott, nu e sinonima cu imaginatia sau creativitatea, ci este: the biologically determined psychological representation of instinct. Ce intra in acest spatiu potential? Pai jocul. Experimantarea. Si ceea ce Winnicott mai numeste "area of transitional phenomena", "area of creativity", "the dream space", "tehnic analytic space", "area of cultural experience". Tot ce este intre externul -real si internul-fanteziei, tot ceea ce cream cu totii atunci cand ne experimentam prin joc visele cu ochii deschisi. Eu una m-am jucat de multe ori de-a cantareata. Stateam cu orele in fata oglinzii si vorbeam ca in fata unei mari audiente, sau cantam pe o scena fiind. Cantecele, erau de cele mai multe ori, productie proprie. Vise cu ochii deschisi cred ca avem cu totii si azi...sau poate am avut pana de curand. Ce n-as vrea sa fiu acum nu stiu unde, sa pot primi slujba aia... si sa fac asta si asta... . Casa in care ma voi muta va arata asa... Si bucuria cea mai mare vine nu atunci cand realitatea chiar devine ce-ai visat, dar cand incepi sa iti urmaresti visele cu ochii deschisi, jocurile de-a... si vezi ca se poate, ca da, si tu poti cu puterea dorintelor si jocurilor izvorate din tine, da o anumita consistenta realitatatii. Bun, acum ce are asta cu muzeele? Pai mare parte din muzeele pe care le stim cu totii sunt spatii deosebit de serioase si atoase, cum spuneam in proclamatie. Spatii ale unor discursuri ale unei realitati brute, dure, serioase. De parca n-ar lucra cu obiecte frumoase sau interesante?! Doar cateva reusesc sa se scuture de ... seriozitate si sa fie "vii" (spun MTR-istii) adica sa experimenteze, sa se joace serios, creativ (asa cum fac si copiii, si noi in fata oglinzii): cu ideea de muzeu, cu noi vizitatorii, cu ele insele. Exista cateva care, dupa parerea mea, sunt muzee ale spatiului potential: Museum of Jourassic Technology si ultimele doua camere din stanga de la parterul MTR. Intra, dincolo de usa incepe timpul! Ele sunt mai mult decat spatii interactive in care vizitatorul se poate juca de-a x sau y. Sunt muzee dialogice, liminale, care leaga lumea noastra interioara a fanteziei de cea a realitatii, sunt locuri care ne tin suspendati intre acestea doua. Intrebarea si provocarea e: simtiti si voi ca muzeele astea sunt antidot la muzeul serios? Le simtiti potentialitatea destabilizatoare, jucausa? Si daca da, ce e de facut cu asta?
Ati auzit sau vazut muzee ale copilariei sau ale jucariilor?
