joi, 24 ianuarie 2008

ce Dali vă place?

Trebuie să vă povestesc asta, că-i prea tare sa nu fie spusa mai departe...

În anii 1980 o expozitie retrospectivă cu lucrări importande de-ale lui Dali e adusă la Centre Pompidou şi apoi la Tate Gallery.
"La Paris deschiderea expozitiei a fost senzaţională. Staful muzeului tocmai intrase în grevă pentru salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă. Dar, în loc să boicoteze propriu-zis dreptul privat al vizitatorilor de a vedea, s-au adunat cu sutele la etajul al patrulea al clădirii, şi de la balcon au început să arunce cu confetti în Dali şi în cei din anturajul artistului. Pe fiecare bucăţică de hârtie ce credeţi că scria? GREVĂ (greve). Dali le-a făcut cu mâna şi-a izbugnit în râsete zgomotoase, mii de oameni cântau împrejur iar cele două mari partide franceze în opoziţie reciprocă au căzut de acord că acţiunea stafului e în acord cu evenimentul. În interior, o lingură de douăzeci de metri lungime era suspendată în aer, iar în căuşul lingurii stătea nici mai mult nici mai puţin decât o maşină Volkswagen. Cu aceeaşi ocazie municipalitatea deschisese oficial o staţie de metrou în stil Art-Nouveau. În interiorul foaierului au construit un munte, pe care trebuia să-l urci dacă voiai să vezi anumite exponate. Un cinematograf la etaj arăta unele din filmele făcute de Dali, muzica cânta şi picturile erau susţinută de nişte texte cât să înţelegi ceva. Trebuia să stai la coadă câteva ore ca să poţi intra în expoziţie. Banii încasaţi din bilete au fost suficienţi cat să recupereze costul transportului artefactelor.
La Londra, pe de altă parte, nu era nicio lingură, niciun munte, niciun cinematograf, şi foarte puţină informaţie despre artist şi viaţa lui. Picturile erau aranjate cuminte pe rânduri, într-o manieră austeră respectuoasă. Chiar dacă era expus faimosul Dali, nimeni nu a stat la coadă ca intre în galerie.
Parizienii au tratat expoziţia ca pe un festival. A fost politiyată, veselă, şi, cel mai important, deosebită pentru că suprarealistă. Spectacolul londonez a avut pretenţii de seriozitate şi de pedanticism. E ca şi cum au încercat deliberat să ia vizitatorului bucuria privitului (...). De fapt, organizatorii londonezi au negat audienţei posibilitatea de a experimenta Suprarealismul într-un cadru Suprarealist." (Paul Greenhalgh - Education, Entertainment and Politics: Lessons from the Great International Exhibitions - p.97- in The New Museology, (ed.) Peter Vergo, Reaktion Books, London. 1989)

Mă rog, şi ce spune scriitorul mai departe, e că francezii ştiu să facă spectacol în expoziţii spre deosebire de englezi, pentru că ei au învăţat lecţia cum că o expozişie de succes nu trebuie să fie doar educativă, ci şi distractivă, spre deosebire de englezi care şi acum au frica asta de a nu combina cele doua nivele.
Şi de unde vine teama asta a englezilor, mai scriem altă dată.

Întrebare: ce Dali vă place?
(E retorică!)

4 comentarii:

Simbad spunea...

Eu as gasi si argumente in favoarea expunerii englezesti. Eu au expus suprarealismul in contextul sau originar, adica intr-un cadru auster si intepenit. Ca sa intelegi revolutia suprarealista trebuie sa intelegi si contextul in care ea a aparut, ce anume incerca ea sa destabilizeze.
Contrastul dintre suprarealismul tablourilor si conventionalismul expunerii poate da de gandit. Te obliga sa te uiti la tablou nu la chestiile care se intampla in jurul tabloului.

mouseion spunea...

Cititorule, cititorus...
Nu cred ca cei de la Tate Gallerz au gandit atat de profund. Ar fi frumos sa fie asa cum spui tu, adica sa aleaga voit austeritatea ca sa lase vizitatorul sa se umple de mesajul tabloului nu sa fie distras de lingurile imense cu care se mananca masinute Wolkswagen de catre o gura nevazuta...
Dar, daca tot spui ca asa au expus si suprarealistii, poate depeni un pic mai mult, ca as fi foarte curioasa sa aflu cum au expus ei initial. Era un spectacol serios?!

Eu raman tot cu gandul cel dintai, deocamdata. Ca unora le e frica sa se joace si sa improvizeze, sa transforme expoyitia in spectacol!
Poate ca daca as vedea toate muzeele lumii facand asa m-as plictisi repejor, dar cum nu vad...Autorul articolului din care am citat povestea spune ca traditia de expunere engleza a pastrat ideea ca actul de cultura presupune efort intelectual, munca si deci seriozitate. ca si pe vremea Marilor Expozitii Internationale intamplate si la Paris dar si la Londra de prin 1851 pana in 1914, presa oficială franceză şi-a atras publicul recunoscând şi componenta de distracţie şi leisure pe care grandomaniile astea o aveau, pe când cea englezească nu. Că marea majoritate a vizitatorilor venea de fapt să se dea în carusell şi să manânce vată de zahăr, nicidecum să vadă marile opere de artă... Dar că englezilor le-a fost ruşine şi atunci, ca şi acum, că în actul de cultură, edicaţia şi distracţia sunt de nedespărţit.

Simbad spunea...

Nici eu nu cred ca cei de la Tate Gallery au gandit atat de profund. Dar ziceam si eu asa, de dragul argumentatiei :)

pişcot spunea...

Io le-aş fi vizitat pe amândouă, de drag de Dali.