Două porți
Urc spre galerie la ora prânzului iar pe scara de lemn a blocului din spatele Muzeului Literaturii Române miroase a borș de pui. Din holul clădirii intru direct în camera de expoziție luminată în alb neon. Mă așteptam să întâlnesc un obiect pe care să-l pot cuprinde... măcar cu privirea. Dau în schimb de două structuri identice masive de lemn – „ca două porți de handbal”, îmi spune Vlad Nancă, „înalte de doi metri și late de trei.” Porțile sunt îmbrăcate în plasă albă de poliester cu ochiuri mari. Mă opintesc într-una din ele, să văd dacă se clintește din loc. Nici măcar un centimetru. Cele două structuri de lemn stau nas în nas, strâns lipite în mijlocul încăperii ca într-un final de joc. Ca o îmbrățișare de tip “happy ending” scrie Mica Gherchescu în foaia de sală. Să fie ăsta Sfârșitul?
Handbal versus fotbal
In galerie Vlad Nancă povesteste despre cele două porți de handbal, care stau așezate complementar ca un sărut. Asocierile care se pot face între aceste porți ale sărutului și Brâncuși îl amuză. Oricum, fiecare privitor alege să vadă în aceasta compoziție ceva diferit. Unii văd un adăpost, alții o colivie de înăuntru și una de afară – pentru că și tu privitor, o dată intrat în galerie te simți prins ca într-o plasă deloc confortabilă.
Pe site-ul Modernism.ro apar mai multe reacții ale vizitatorilor sau amatorilor de artă la această lucrare. Sunt unii care susțin în scris că asta nu e artă, că acest obiect compozit al lui Vlad Nancă e nul. Alții, în schimb, se entuziasmează și vorbesc despre porțile de fotbal (sic!) și cultura română contemporană.
E interesant din punctul de vedere al antropologiei artei că un obiect atât de simplu se poate încărca de semnificații atât de diferite, în funcție de privitor. Și că porțile de handbal sunt privite ca două porți de fotbal închise. Chiar și Vlad Nancă mărturisește că s-a gândit ca pe viitor să expună lucrarea modificată – porțile de handbal să devină porți de fotbal. Asta ar face ca o astfel de lucrare, expusă într-un spațiu mult mai generos, de genul unui muzeu cu camere ample, să aibă un altfel de impact fizic și o altfel de relevanță conceptuală și culturală. Din păcate, ar pierde mirosul de borș de pui și zumzetul televizorului deschis al vecinei de la etajul trei. Din imobilul de unde vă spuneam că e localizată galeria.
Capcane de încântare
Într-un faimos articol numit „Plasa lui Vogel” din volumul „The Art of Anthropology”, Alfred Gell argumentează că un obiect de artă este acel obiect care se constituie într-o capcană de încântare – trap of enchantment. Capcana nu este folosită în sens metaforic, ci într-un sens cât se poate de propriu. Parcurgând mai multe tipuri de capcane fabricate de diverse civilizații din toate colțurile lumii, descrise de antropologi aflați în cercetări de teren, Gell explică rațiunea pentru care, în confecționarea capacanei, vânătorul aplică un raționament artistic: observă cu atenție comportamentul pradei și își confecționează capcana astfel încât prada însăși să își aducă aportul la propiul sfârșit...
In mod similar, vizitatorul se lasă vrăjit de un anumit înțeles artistic precum animalul se lasă prins în capcană. Astfel, încântarea artei poate da forma, culoarea și gustul a ce permiți să te vrajească. În cazul nostru două porți de handbal (– care) erau cât pe ce să fie, (-) și poate vor deveni din moment ce imaginarul colectiv o cere, două porți de fotbal.
Dacă vizitatorii din prezenta galerie ori din vreuna viitoare vor cădea pe gânduri prinși în plasa de handbal/ fotbal a lui Nancă, atunci putem fi siguri că asistăm la o prindere în capcana de încântare. Eu spre exemplu pot să fiu prinsă în capcană de ideea că mare parte din societatea română poate fi (cu)prinsă, în două paranteze generoase, de porți de fotbal. Aici ne este îndreptată atenția, bucuria și frustrările, modelele și reperul în modă, mașini, femei și viață.
Info:
Unde: Galeria Laika, Bucuresti, Str. Christian Tell 21, etaj 1, apt 2
Când: Marți și joi, cu programare: +40723320931 sau info@laika.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu