Musée du Quai Branly, instituţia muzeală şi interculturalitatea

Cu fericita ocazie a unui examen (şi nu numai, pentru că ,,păşisem’’ şi înainte pe acolo) am vizitat MUZEUL antropologic (cred că merită totuşi acest apelativ…hmmm…discutabil) Quai Branly din Paris, denumit şi Muzeul Artelor Primare (şi nu ,,Primitive’’ !!!). Cu aceeşi fericită ocazie am şi scris o mică-mică lucrare, pe care o redau mai jos în (semi) integralitate, şi (aproape) fără calcuri lingvistice…vine primăvara, merg să observ specia umană în mediul său contemporano – natural, asfaltul. Lectură placută !

Muzeul Quai Branly a suscitat polemici aprinse încă de la inaugurarea sa din 2006. Multe critici sunt bazate pe faptul că acest muzeu pune în evidenţă trecutul colonial al Franţei prin expunerea în colecţia permanentă a unui număr mare de obiecte care au fost ,,recuperate’’ în acea perioadă. Deşi faptul este real, acest aspect nu alterează, în sine, semnificaţia iniţială a acestor obiecte. Dar există alte elemente care dăunează înţelegerii semnificaţiei obiectelor.

Primul semn de întrebare face referire la însuşi numele muzeului : Muzeul Artelor Primare. Acest nume face implicit faptul că obiectele expuse au fost create ca opere de artă, dar acest fapt nu este, în majoritatea cazurilor, deloc adevărat. Deşi aceste obiecte au într-adevăr o valoare estetică incontestabilă, a sugera că funcţia lor primară er auna estetică reprezintă o trunchiere a realităţii. Făcând referire la funcţia obiectelor ajungem la definiţia deculturaţiei în viziunea etnopsihiatrul Georges Devereux [născut în Lugoj sub numele György Dobó de altfel !] : ,,Înţeleg prin deculturaţia unui element cultural procesul prin care acest element este ,,jumulit’’ de sensul pe care în are în cultura de origine. Astfel, dacă folosesc o vioară pe post de lemn de foc, o deculturalizez.’’.

Publicul Muzeului Quai Branly nu are întotdeauna instrumentele necesare înţelegerii utilizării iniţiale a obiectelor pe care le vede. Să citeşti ,,stâlp funerar’’ sau ,,mască dogon’’ nu înseamnă mare lucru şi nu are acelaşi impact vizual cu felul în care sunt ,,amenajate’’ vitrinele cu obiecte...se sugerează din nou că este vorba de o expoziţie artistică, şi nu de obiecte care au cu totul altă semnificaţie în cultura lor de origine decât semnificaţia pe care le-o ,,lipim’’ noi.

Într-un articol publicat în revista French Politics, Culture and Society[1], profesorul Herman Lebovics de la State University New Zork subliniază (şi) problemele de traducere: faptul că o parte a colecţiei permanente se numeşte Moştenirea africană (African Heritage) în engleză şi Americile Negre (Les Amériques Noires) în franceză nu sugerează aceleaşi implicaţii.

Nu sunt nici prima nici ultima care subliniază dispunerea scenografică exoticizantă de la Musée du Quai Branly. Ar fi totuşi util să ne punem întrebări şi asupra părţilor bune ale colecţiei. Deşi obiectele sunt scoase din context, se poate totuşi păstra vreo formă de aculturaţie ? După cum afirmă Herskovits, Linton şi Redfield, ,,aculturaţia reprezintă ansamblul de fenomene care rezultă dintr-un contact continuu şi direct între grupuri de indivizi provenind din culturi diferite şi care determină schimbări în modelul cultural iniţial al unui sau al ambelor grupuri’’[2]. Dacă e să ne raportăm la această definiţie, este imposibil să vorbim de aculturaţie în cazul acestui muzeu, şi de altfel în cazul oricărui muzeu în general, deoarece nu există contact între culturile grupurilor în prezenţă (sau mai degrabă în absenţă). Totuşi, dacă aplicăm definiţia într-un sens mai larg, se poate ajunge la un fel de ,,aculturaţie unilaterală’’, deoarece se produce (sau cel puţin sper că se produce) o conştientizare culturală, şi modelele comportamentale ale unei părţi a publicului se modifică în urma vizitei la Musée du Quai Branly.

Trecând de la acest exemplu la contextul mai larg al spaţiului muzeal şi instituţional pus în legătură cu interculturalitatea, trebuie să începem prin a sublinia faptul că în majoritatea cazurilor decizia de a construi, modifica sau subvenţiona un anumit spaţiu muzeal reprezintă o decizie politică, economică sau ambele.

Cum Statul (prin diferitele sale forme de reprezentare) este cel care decide de facto orientările de urmat pentru a menţine ceea ce se numeşte ,,coeziunea socială’’ [amintesc că mă refer a exemplul Franţei, în primul rând, dar nu numai], Statul va dori să prezinte o versiune oficială, unificatoare şi unică asupra temelor delicate, mai ales istoria, antropologia culturală şi alte aspecte care pot fi, în anumite cazuri, ,,deranjante’’. În consecinţă, în majoritatea cazurilor un spaţiu muzeal riscă să devină o sursă de polemică, cu atât mai mult Statul va încerca să-şi impună punctul de vedere. Putem presupune că în cazul Muzeului Quai Branly Statul a încercat să joace cartea neutralităţii şi esteticii artistice, dar rezultatul a fost contrar intenţiei.

Mă întreb dacă există muzee în care interculturalitatea este cu adevărat posibilă. Ceea ce vedem ne comunică informaţii care, în cazurile fericite, duc la ceea ce numeam ,,aculturaţie unilaterală’’ ; dar aceasta va rămâne întotdeauna unilaterală şi incompletă, pentru că în câteva ore nu vom reuşi să ,,privim’’ altfel decât tot prin prisma propriei culturi. După cum arăta Malinowski (şi se pare că avea dreptate, deşi unii l-ar putea invoca pe Augé şi teoria non-locurilor drept contra-argument), nimic nu poate înlocui observaţia participantă şi experienţa de teren.

---

[1] French Politics, Culture and Society, Vol 24, Nr 3, 2006, pg 96 – 110.

[2] Definiţie prezentată în Memorandum for the Study of Acculturation (1936).

Bibliografie – în diverse limbi :

• Augé, Marc (1992) Non-lieux, introduction à une anthropologie de la surmodernité Editions du Seuil : Paris / (1995) Non-places – introduction to an anthropology of supermodernity Bookmarque Ltd : Croydon.
• Clastres, Pierre De l’Ethnocide în L’Homme, iulie-dec 1974, XIV (3-4), copyright : Universalia, Encyclopaedia Universalis.
• Curs Anthropologie Intercuturelle – prof. Emmanuelle Savignac, Sorbonne Nouvelle Paris III, 2010-2011.
• Curs Identitate, diversitate, comunicare - prof. Smaranda Vultur, Universitatea de Vest Timişoara, 2009-2010.
• Lebovics, Herman (2006) The Musée du Quai Branly: Art? Actifact? Spectacle! en French Politics, Culture and Society, Vol 24, Nr 3.
• Malinowski, Bronislaw (1922/2002) Argonauts of the Western Pacific Routledge : London.
• Mihăilescu, Vintilă (2009) Antropologie – cinci introduceri Polirom : Iaşi.