vineri, 1 februarie 2008

Muzeul de hârtie

Există un iz al comunismului pe care unii îl identifică imediat. Un magazin poate fi „comunist“ pentru că e prăfuit şi vânzătoarele sunt acre. Un oraş e „comunist“ pentru că are multe blocuri şi e murdar. Cred că fiecare are criteriile lui de identificare a nivelului de „comunism“ al unui loc sau al unei situaţii.

Pe mine mă interesează de ceva vreme ce face un muzeu „comunist“. Ce te face să strâmbi din nas la intrarea într-un muzeu şi să spui… Vai, dar ce expoziţie comunistă!?

Cred că am reuşit deja să identific un element: hârtia. Muzeele „comuniste“ sunt muzee de hârtie, muzee ale bidimensionalului: panouri, documente, text, mult text, fotografii, reproduceri, scheme, grafice.

Cu atât mai mult pentru expunerile unor teme contemporane. Iată un fragment din Revista Muzeelor, leat 1972.

„Oricât am pleda şi oricât am dori să expunem piese tridimensionale, soluţionarea eficientă a problemei nu poate veni decât tot de la hârtie (ne gândim la documente, la presă şi alte tipărituri, fotografii) căreia i se mai poate alătura şi macheta, singura soluţie de aducere în muzeu a unor obiective de dimensiuni mari, cu valoare istorică. Suntem nevoiţi să subscriem la acest punct de vedere deoarece pentru asigurarea conţinutului tematic a acestei părţi de istorie, hârtia rămâne totuşi cea mai „grăitoare“. Faţă de un obiect al unui demnitar sau al unui conducător de mişcare muncitorească noi preferăm hârtia pe care este scrisă o lege, un manifest, o chemare… Marile probleme sociale, economice, politice, etc., ce au frământat epoca în discuţie sunt oglindite în mod real şi complet în hârtie.“

Acum înţeleg mai bine hotărârea cu care Irina Nicolau scria despre al său muzeu-antidot în 1994: „La muzeul-antidot vii să te întâlneşti cu obiectele.“ (de citit si descărcat integral aici)

Imagine din expoziţie temporară (1979) la Muzeul de istorie a partidului comunist, a mişcării revoluţionare şi democratice din România (Şoseaua Kiseleff 3, actualul Muzeul al Ţăranului Român)

4 comentarii:

anthropotales spunea...

Bravo fetelor ma bucur tale sa va (re)descopar. Imediat ce ma intorc la baza si am o conexiune mai de Doamne ajuta promit sa plonjez serios in acest muzeu virtual al muzeelor :)

mouseion spunea...

Foarte foarte interesant. Acum inteleg mai bine de unde crezul Irinei Nicolau, de ce Muzeul Taranului se bazeaza pe puterea obiectului, de unde materialitatea, tridimensionalitatea, lupta impotriva vitrinei (care si ea, prin formele ei rectangulare turteste), a etichetei s.a.m.d.

Mi se pare foarte important demersul asta, de a identifica ce nu ne place, ce ni se pare invechit la un muzeu din Romania.

Si, la fel, mi se pare important sa se si gaseasca un nume pt a identifica aceasta categorie de muzee moarte (opus muzeelor vii despre care tot Irina si Horia Bernea vorbeau). Numai ca "de hartie" nu mi se pare numele care sa le descrie. Ar fi mai degraba "placard" sau cum ii zice? Cartonul presat acel ceva care cu greu a fost scos din Muzeul Partidului dupa 89.

Simbad spunea...

placaj poate...?
si mie "de hartie" mi se pare aproape prea poetic pentru ceea ce vrem sa descriem.

Ade spunea...

muzeul comunist e gri; e disciplinat si "o data ce ai vazut unul le-ai vazut pe toate"; muzeului comunist ii lipseste exact elementul de baza : originalitatea.