luni, 3 martie 2008

Obiectul, antidot la plictiseala!

Cand v-ati plictisit ultima data?

Plictiseala de nefacut nimic, sau plictiseala de facut ceva ce nu va place...
Daca iti dai un timp de gandire (1,2,3,4)
o sa fii destul de surprins sa aflii ca tu, el, ea, foarte multi dintre noi s-au plictisit sa faca multe din lucrurile pe care le fac (sa se scoale in fiecare zi de dimineata ca sa mearga la munca, sa faca piata, sa faca conversatii, sa faca ce fac profesional, personal, social) sau, mai rau, s-au plictisit pt ca nu au nimic de facut (nici in bine, nici in rau).

Ce zice Kirkegaard in 1843:
“What wonder, then, that the world goes from bad to worse, and that its evils increases more and more, as boredom increases, and boredom is the root of all evil. The history of this can be traced from the very beginning of the world. The gods were bored, and so they created man. Adam was bored because he was alone, and so Eve was created. Thus boredom entered the world. And increased in proportion to the increase of population. Adam was bored alone; then Adam and Eve were bored together, then Adam and Eve and Cain and Abel were bored en famille; then the population of the world increased, and the peoples were bored en masse. To divert themselves they conceived the idea of constructing a tower high enough to reach the heavens. This idea is itself as boring as the tower was high, and constitutes a terrible proof of how boredom gained the upper hand. The nations were scattered over the earth, just as people now travel abroad, but they continued to be bored.”
Kierkegaard, Either/Or (1843)

-M-am plictisit, ce sa fac?! isi intreaba copilul parintele?
-Ia-te cu mainile de fund si sari in sus! vine raspunsul prompt.

Remediul...: fa ce-ti place!
Unora le plac obiectele, altora ideile. Sa le amestece, coasa, lipeasca, coleze. Obiectele, spune si Irina atat de frumos, sunt puternice, sunt vii, tridimensionale, au striatii, ascunzisuri, pete, culori, defecte, petice, cusaturi. Viata ideilor parca nu poate fi citita atat de usor; le vezi mai greu peticele si rosaturile (morale!). Dar cand le vezi, parca devin si ele ideile, tridimensionale, si atunci e mai bine... Si atunci, chiar si muzeul lui Maurizio Catellan, cel "invizibil" e mai usor de suportat! Ba chiar pare poetic sa-ti decorezi mintea pe dinauntru inainte sa adormi, cu obiecte din muzeele pe care le-ai vazut in colturi diferite de oras sau de lume.

Ma gandesc: oamenii au inventat arta tocmai ca sa scape de plictiseala, ca sa sparga realitatea conventionalului. Si atunci cum se face ca pana si spatiile in care arta se odihneste, adica muzeele, sunt atat de plictisitoare!? Sa fie pelicula de praf care acopera obiectele de vina pentru platitudinea la care au fost aduse, sau etichetele afirmative si totalitare, sau vitrinele turtitoare.

Trebuie sa fie ceva legat de puterea asta a obiectului, de tridimensionalitatea lui...

.......................
"Dacă în Rai nu sînt foarte multe obiecte, apăi chiar că nu mă interesează! Adică să plutesc numai aşa, peste norişori şi peste lucruri foarte inconsistente şi pozitive? Un loc fără tensiuni? Pentru numele lui Dumnezeu, dar cum poate fi posibil un loc fără tensiuni?! Un loc în care nu are nici un rost să te opui, să invenţi ceva, să răstorni totul cu susul în jos?" (Irina Nicolau)

5 comentarii:

trestie spunea...

Eu as sustine mai degraba ideea ca prin arta omul se apropie de Dumnezeu. Prin creatie.
Muzeele sunt reci si acest lucru le face sa fie plictisitoare.
"Raceala" vine tocmai din acele "etichete afirmative si totalitare, sau vitrine turtitoare." Imaginatia vizitatorului trebuie hranita prin lipsa informatiilor si bogatia detaliilor materiale. Muzeul trebuie sa dea unitate si suflet obiectelor expuse, trebuie sa lase loc de reflectie, iar ideile ce se vor a fi transmise sa fie de o subtilitate tulburatoare.
Un muzeu adevarat trebuie sa fie asemeni unei piese de teatru. Cu obiecte-actori.

mouseion spunea...

Mi-a placut mult cum ai scris si ce ai spus. Insa, subtilitatea tulburatoare place unor oameni, nu tuturor. Oricum, legat de obiecte si etichete trebuie sa mai vorbim.

trestie spunea...

Stii cum e, publicul se mai si educa ca daca i se ofera "ce cere" o sa ajungem sa avem muzee gen emisiunile de la OTV (exagerez putin, desigur). Si mai e o chestie... majoritatile intotdeauna gresesc.

mouseion spunea...

eu nu as face distinctia curator - public. De ce crezi ca publicul ar avea mai putine drepturi decat curatorull? (sau invers). Ce spun eu aici e ceva ce nu multi pot intelege, pt ca poate nici nu au reflectat la asta. Mie mi se pare ca un obiect din patrimoniu ne apartine tuturor. Curatorul ar trebui sa nu faca decat sa se foloseasca de conostintele pe care le detine pt a impartasi ceea ce altii poate nu stiu vedea. Dar cand curatorul nu face asta, ci doar spune: asta vreau eu! nu mi se pare nici corect, nici profesional, nici crestin daca tot am luat-o asa ( in sens de omenesc). Si oricum, un curator bun nu trebuie neaparat sa intreaba verbal vizitatorul: dar tu ce vrei? Trebuie doar sa gandeasca gandindu-se si la nedumeririle, curiozitatile lui. Cu alte cuvinte sa fie receptiv, viu.

mouseion spunea...

Si mai e ceva. Exista si expozitii, putine in care vizitatorul/ublicul/comnitatea expune. Cred ca ies niste lucruri foarte interesante!