In marile orase ale lumii exista cel putin cate unul. Eu am vizitat Museum of Childhood la Londra (care e parte - nu fizica- din institutia Tate Museum) si am ramas impresionata de bucuria si harmalaia din jur. Zeci de copii la ora aia din zi se uitau la tot felul de vitrine, se inghesuiau sa cumpere flecustete de la magazinul din hol, alergau pe scari spre disperarea parintilor sau a invatatorilor/ profesorilor, mancau si vorbeau in acelasi timp la mesele destinate pauzei lor de pranz. Sunt lucruri care mi-au placut si altele care nu. Oricum, nu pot sa nu spun ca muzeul asta era o treaba destul de serioasa, cu vitrine si jucarii organizate tematic (jucarii din lemn/ jucarii din teatrul de papusi/ jucarii care vorbesc despre spatiul cosmic etc) sau zonal (Africa, Europa, Asia...). Parea un muzeu destinat educarii copiilor pe post de copii care au constiinta situarii lor in spatiu si timp, a trecutului, istoriei Imperiului Britanic, etc. Pe alocuri, in niste colturi mai vedeai cate o instalatie - joc de care puteai trage,si ei da, trageau!!! apasa pe butoane, dansa in ea, sau da cu pumnul. La asta se rezuma interactivitatea si jocul!
Cred ca as tremura de placere sa pot participa la facerea unui astfel de muzeu. Dar nu o facere grabita! Ci una care sa dureze cel putin cativa ani, sa fie un proces, nu o ... cum se zice, treaba de mantuiala, improvizatie.
Daca stau bine sa ma gandesc, orice muzeu as face eu, chiar si pentru oamani mari, as vrea intr-un fel sa semene cu unul al copilariei. Adica sa fie un spatiu in care noi cei ce-l pasim ne reinventam, imaginam, jucam (serios sau nu). Camera Timpului din MTR e un astfel de loc.E ultima de la parter, cum intri pe stanga. Cred ca poate foarte bine sa fie parte si din Muzeul Copilariei, si din unul pentru oameni mari (asa cum este). Ati vazut ce scrie pe usa?
Intra, dincolo de usa incepe timpul!
Ce-ai simtit prima oara cand ai pus mana pa clanta si ai tras usa ca sa vezi ce e dincolo?
Pe mine m-a luat cu fiori. Adica cum vine asta: intra!? Adica unde, si de ce eu, si de ce vorbeste asa cu mine, si cine?
Si daca intri o sa vezi. Fiecare vede in felul lui. Eu am vazut peretii pictati in anotimpuri, dar nu oricum, ci asa cum imi imaginam/desenam/recitam eu anotimpurile in gradinita sau primii ani din scoala generala.
Si calutul ala de plastic, ce-i cu el?
Uite, Roland Bartes in Mythologies are un articol despre jucarii. Zice el ca jucariile francezilor prefigureaza lumea adultilor. Adica sunt jucarii cu soldati, masini, motociclete, postasi... Exista papusi care urineaza, altele care se macheaza si-si schimba toaletele, precum cucoanele, altele care gatesc si au cratite precum mamele gospodine. Zice Barthes, cu aceste jucarii copilul nu poate sa se imagineze decat ca posesor al lor, folositor al lor, nu demiurg/creator. El nu inventeaza lumea, ci doar o foloseste. Si de aici, cica si jocul e mai putinaventuros, bucuros, minunat. (cum era lumea copilariei la gura sobei, ce povesti se spuneau si ascultau acolo?)
Si mai spune el, ca nici macar materialitatea obiectelor jucarii nu mai e cum a fost o data. Plastice septice si nezornaitoare. Cand folosesti un calut de plastic nu mai tropaie ca un calut de lemn sau de tinichea. Lemnul, lemnul, spune el are poiezie (!), umanitatea atingerii si tot asa...
Haideti sa ne gandim. Daca voi ati fi din nou copii - si intr-un fel mai sunteti - , ce v-ar placea sa gasiti intr-un astfel de muzeu?
16 comentarii:
imi place foarte mult ideea si as putea gasi multe lucruri care se pot cuibari in muzeul copilariei ...dar nu stiu cum faci sa pui baltoace si petice, atze si matze, in acelasi loc, pt a fi si un pic realisti, cu speeder man si zoro... toate exista si sunt la fel de importante..
eu cand vad ca scrie pe o usa: Intra! ma simt ca Alice in Tara Minunilor. Daca intru si ma fac mare, mare si nu mai pot sa ies?
Ce am aflat eu tot mergand la ceva conferinte despre muzee este ca in lumea buna muzeografii se documenteaza temeinic inainte de a face o expozitie. o expozitie se fac in 2 ani nu in doua luni. Intai exista Ideea: Ce vreau sa spun cu expozitia asta? apoi se intreaba cum pot exprima muzeografic ideea. De pilda, intr-un muzeu al jucariilor, se vrea o camera care sa discute ideea lui Barthes, diferenta dintre un copil care isi face o jucarie, care creaza si inventeaza si un copil care primeste o jucarie de-a gata. cum faci asta intr-un muzeu?
E clar ca solutia la intrebarea asta se gaseste in timp, cu oameni, dupa incercari, gandiri si razgandiri... Primul pas ar fi sa faci o colectie de da, jocuri si jucarii. Noi, vechi, spidermani si caluti de lemn, Tanda si Manda din colt de basma, sau din somoiog de porumb... Colectia asta trebuie documentata temeinic. Adica vezi ce jucarie, de la cine, ce-i cu ea, cum se facea, folosea, la ce...
Dupa ce ai aceasta baza de date / jocuri si jucarii tb gandit un concept (pornind de la ideea asta a lui Bartes, de exemplu) nu o insiruire de obiecte.
Dar pana nu vad obiectele, nici conceptul nu-l pot vedea.
Sau oare se poate invers?
Mai intai sa se gandeasca un concept si apoi sa se adune obiectele?
Clar se poate si invers.
Cred ca e o optiune pe care curatorul trebuie sa o faca de la inceput. Daca porneste de la ce are, de la obiecte sau de la un concept pe care sa il umple apoi cu obiecte si relatiile dintre ele.
Eu asa as face, in momentul asta: pentru ca m-am saturat de adunaturi de obiecte.
Si nu as face un muzeu al jocului: pentru ca nu am expertiza necesara.
As face un muzeu al muzeului...haha :)
sunt curioasa daca in muzeul asta al copilariei existau si tristetile si angoasele copilariei. Din nefericire, copilaria nu este numai despre joc si joaca.
Un muzeu al muzeului ...
Cu mese mari mari de tot, sau, si mai interesant, cu obiecte fff mici. Ca in Alice in Tara Minunilor. sa te pierzi, sa nu mai stii pe unde sa oiei, sa dai de tot felul de personaje ciudate, sa intri pp zis in povesti. Muzeul Muzeului presupune Joc in sine. Asta e cel mai interesant.
si tristeti, si angoase. Alice avea angoasele ei, nu? Ca altfel nu s-ar fi scoborat in scorbura dupa iepure, si n-ar fi dat de coridorul ala lung cu usi nenumarate, toate inchise.
Clar sunt si lucruri care nu se pot si nu tb sa fie romantate, inrozate intr-un astfel de muzeu.
Se poate crea o instalatie/camera - concept despre "bataie/ sau cum se spune la noi: Bataia e rupta din Rai!" sau despre singuratate/ parasire/ lipsa de iubire. Dar cred ca si astea pot fi introduse in poveste... ca povestile au si incercari.
eu intrebam daca ai vazut asa ceva in muzeele pe care le-ai vizitat.
Am vizitat si eu "Muzeul jucariilor" la Nurenberg. Era vorba doar despre joc, joaca, jucarii, nimic altceva. Trebuie sa recunosc - la inceput eram incintata, ma jucam si eu cu instalatiile lor. Dupa o vreme as fi facut altceva... sau as fi cautat altceva in muzeul asta... Ceva. Altceva. Poate si pornisem "de acasa" cu ideea Ioanei in minte de muzeu al copilariei care ar include mult mai mult decit joc/joaca/jucarii. Ei nu au insa acest "altceva".
La un moment dat ma plictisisem: o... doar jucarii de tabla, sau doar trenulete... sau doar papusi... ufff, nu era nici o poveste in jurul acestor jucarii catalogate, frumos, insirate dupa vitrina.
M-am simtit ca la "tari, orase, ape, munti", unde trebuie doar sa insiri nume de tari, orase... fara nici o legatura intre ele.
Chiar! Ce te faci cu jocurile de cuvinte?
nu, n-am vazut.
in insomnia de la ora 3 noaptea ma gandeam ce ar fi daca ar putea fi reluat traseul copilului cu toate jocuriile care il insotesc de mic pana in adolescenta...dar reproduse proportional cu talia adultului vizitator. adica in prima sala o instalatie de muzicuta deasupra patului acare sa aiba un metru, si ursi de 50 de cm atarnati, care se ivart in cerc. biberoane de un metru si suzete gigant...
asta pentru a reproduce putin lumea bebelusului care este perceputa de acesta complet diferit decat ne imaginam noi.
apoi traseul copilariei sa puncteze si caluti de lemn sau avioane de hartie versiunea xxl
sa existe o incapere in care benevoli sa joace cateva ore pe zi "flori fete sau baieti", "frunza", "sotronul" etc impreuna cu vizitatorii
Iar apoi, incet incet....acest univers sa se destrame...iar aici evident m-am intrebat cand se destrama...cand incetam sa ne mai jucam cu jucarii? oare atunci cand incepem sa ne jucam cu oameni??? cand ne indragostim??? la primele flirturi??? ce anume detroneaza jocul???
Ideea asta a ta, e cel mai bun concept de muzeu al jocului si al copilariei de care am dat pana acum.
Si apropo de final. Unde se termina jocul?
Pai jocul nu se termina, zic eu.
Unii pot spune ca si razboaiele sunt jocuri strategice ale anumitor oameni (care simt aceasta nevoie de a se razboi).
Altii, ca oamenii se joaca cu cuvintele, scriu, gandesc.
Eu spun ca oamenii mari se joaca cu ideile.
Uite, de exemplu, muzeele (si toate institutiile care tin de ideea de patrimoniu) sunt locuri in care noi ne spunem noua insine cine suntem, de unde venim si de ce anume apartinem, ca sa ne facem drumul catre incotro mergem mai usor/ sa-i dam un sens.
De asta mi se pare muzeul o institutie interesanta. Pt ca e o institutie mitologizanta. A spus totdeauna povesti (despre natiune, despre taran, despre orasul in care traim, etc) si va mai spune.
Iar muzeul pe care il doresc eu, e muzeul unor povesti nespuse inca, sau povestite prost, plictisitor.
si mie imi place ideea otaleasca. de pus in cutia cu idei bune (de facut cumva, candva).
un astfel de concept rezolva o mare problema: pentru cine e muzeul? eu un muzeul pentru copii sau despre copii? se adreseaza copiilor sau adultilor?
aceiasi problema si la MTR.
[B]NZBsRus.com[/B]
No More Crawling Downloads Using NZB Files You Can Hastily Find High Quality Movies, Console Games, MP3s, Applications & Download Them at Dashing Speeds
[URL=http://www.nzbsrus.com][B]Usenet[/B][/URL]
It isn't hard at all to start making money online in the undercover world of [URL=http://www.www.blackhatmoneymaker.com]google blackhat[/URL], It's not a big surprise if you haven’t heard of it before. Blackhat marketing uses not-so-popular or misunderstood methods to generate an income online.
Trimiteți un comentariu