Ce ne tulbură la pictura anilor '90?

La Galeria de Artă a Municipiului București este deschisă o expoziție de pictură a anilor '90. “10 pt deceniul X” cuprinde lucrări a 10 artiști cât pentru 10 ani de nebuloasă şi miraculoasă tranziție. Mai țineți minte anii '90? Despre pictura acelor ani niciun critic sau teoretician de artă nu s-a încumetat să scrie până acum.

Reușiți să vă imaginați cum ar arăta lucrările de diplomă a 10 artiști absolvenți de Academia de Arte (sau alte nume ce i-au fost date acestei instituţii) în 1990, 1991, 1992... 2000? Francisc Chiuariu, Constantin Cioc, Suzana Dan, Raluca Ilaria Demetrescu, Florian Lucan, Tudor Marinescu, Florin Mocanu, Cosmin Petru Paulescu, Octav Popescu-Pilat şi Roman Tolici (aici în ordine alfabetică) sunt cei 10. Cei ce intraseră înainte de 1989 dăduseră examenul de admitere câte 6 sau 10 ani la rând pe 3 locuri. Aveau 25-30 de ani. Cei ce au intrat după 1989 s-au bucurat de zeci şi sute de locuri. Evident, au intrat din prima!

În catalogul expoziției Mihai Plămădeală, curatorul expoziției scrie: “Un singur numitor comun între ei: au fost în aceeși instituție de învățământ superior pe parcursul aceluiași deceniu. Altfel, lucrările alese, ar fi putut la fel de bine să fi aparținut unor vremuri și locuri diferite.”

Anii efervescenţei

Poveștile pictorilor despre acei ani se suprapun peste conținutul volumului intitulat “Anii '90 și Bucureștenii” coordonat de Muzeul Țăranului Român și apărut la Editura Paideia în 2008. Se vorbește despre acei ani ca despre niște ani ai efervescenței. Atunci totul era posibil. Puteai vinde legume sau pufuleți pe tarabă, puteai să renunţi la meseria de inginer şi să devii om de afaceri, să te îmbogățești în trei luni de zile ca mai apoi să pierzi totul. “Erai curator dimineața și artist seara. Era o vreme când te simțeai multilateral dezvoltat” spune Suzana Dan.

“Anii '90, ani plini de contradicții. Confuzia generală era dată chiar de paradoxurile libertății” spune şi Florin Lucan. Această frământare duce firesc atât în viaţă cât şi în pictură la întrebări de genul: Eu încotro s-o apuc? Sau la metamorfoze din cele mai bizare. Mihai Plămădeală confirmă: “În goana după resursele primare numai artă nu se mai cumpăra atunci.”

Critic lipsă

Francisc Chiuariu mărturisește “Făceam parte dintr-o generaţie de artiști prea tineri pentru a putea beneficia de renume și prea vârstnici pentru a se plia la noile tendințe; despre noi n-a vorbit nimeni.”

Constantin Cioc: “Cred că lipsim din cărți deoarece istoricii și teoreticienii de artă ai generațiilor noastre s-au axat mai degrabă pe rezolvarea unor conturi cu generațiile anterioare, decât pe ceea ce făceam noi, sau pe posibila carieră internațională.”

Tocmai din această lipsă de critică la adresa lor s-a născut ideea acestei expoziţii şi a catalogului ce o însoţeşte, spune Mihai Plămădeală.

Impuritatea limitei

Observ că lipsa de critică despre pictura anilor '90 și în general despre această generație se suprapune peste lipsa de discurs analitic public (a nu se confunda cu descrierea – şi ea meritorie) a acelei epoci. Generația '90 e una de graniță – sau în alţi termeni, liminală. Această generaţie face contactul între un trecut și un prezent de multe ori la fel de vehement contestate. De obicei trecerile, ca şi naşterile sunt fenomene sociale care presupun o trecere riguros controlată de la un stadiu trecut - foarte bine înţeleş şi acceptat – la unul prezent, şi el de asemenea asumat. Dar, pentru că în Romînia sde pare că nu e înţeles şi asumat trecutul recent- ci doar blamat-, cum am putea să înţelegem trecerea prin definiţie impură ? Dară mite să mai avem şi un discurs critic asupra ei? Aşa cum transpare din interviurile luate de Mihai Plămădeală şi publicate în catalogul expoziţiei, acești artiști nu aparțin doar noului, chiar dacă au început studiul în 1995, să zicem, – ci imixtiunii dintre nou și vechi. (Și) în acest context, atunci când le discută opera, orice critic sau istoric de artă este nevoit să facă referire la acest amestec deopotrivă pitoresc şi strivitor de temporalități și valori.

The end, my friend

În Galeria de Artă a Municipiului Bucureşti poţi să te opreşti pentru câteva minute. E ca un trotuar cu boltă – acoperit – adică. Simţi că aparține străzii şi asta e de bine. În felul ăsta, o expoziţie cu o tematică atât de tulburătoare poate fi trăită de un public cât mai larg. Aş numi galeriile ca aceasta – galerii ale străzii. Fac parte din viață, aşa cum trotuarele fac parte din mersul nostru cotidian.

Info:

Unde:Galeria de Artă a Municipiului București, str. Academiei, nr. 15 –
Când: deschisă până la 16 Mai 2010
Foto: Roman Tolici - One Planet
Octav Popescu-Pilat - Cuplul


http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/arte_vizuale/Ce_ne_tulbura_la_pictura_anilor_-90_0_259774458.html