vineri, 11 iunie 2010

Joaca de lut. Pentru un altfel de muzeu

La Muzeul Țăranului Român copiii expun pentru câteva zile obiecte lucrate de ei în lut. Ce e spectaculos în a expune un porcușor în pijamale sau o bombonieră râmă? Tocmai povestea facerii lor! Adică ceea ce a făcut ca aceste obiecte să ajungă să fie făcute bine de către niște copii care, în unele cazuri, nu mai fuseseră niciodată într-un muzeu.

Învățăm să ne jucăm

In proiectul Joaca de Lut au participat 75 de copii din București, educatoarele lor și 25 de voluntari ai muzeului. Toți cei implicați în proiect au învățat să facă diferența între lut și pământ, ce se poate lucra din lut și cum anume să facă jucării dar și oale astfel încât obiectul, o dată băgat la cuptorul de ars să reziste și să nu se spargă. „E mare lucru să înveți să respecți o metodă de lucru, ca să iasă obiectul întreg”, spune Monika Pădureț, profesoara în lut a micilor artiști. „Și să înțelegi că și în viață dacă ceva nu iese bine din prima, asta nu înseamnă că nu va ieși deloc. Ba din contră!”

Patru din cele cinci grupe de copii sunt asistate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. Copiii provin din familii cu venit foarte mic. Asta face ca statul să se implice în educația lor și peste programul școlar, în activități extra școlare. Dacă de obicei cei mici își petrec timpul făcându-și temele pentru a doua zi, cu ocazia proiectului au ajuns să cunoască Bucureștiul, să-și pună imaginația și creativitatea la încercare, dar nu în ultimul rând îndemânarea și priceperea artistică.

Ce e un muzeu?

Cel mai important câștig, spun realizatoarele proiectului Ana Maria Iuga și Raluca Oprea-Minoiu, e că unii dintre copii – deși născuți și crescuți în București- cu ocazia aceastui proiect au văzut centrul orașului pentru prima dată în viața lor și, nu în ultimul rând, au vizitat un muzeu. Când au intrat în Muzeul Țăranului au fost profund impresionați de mărime și de fast, de multe din obiectele expuse. Să vă dau doar un exemplu: La intrare, la vederea porții de lemn cu motiv de dinți de lup toți, dar toți au spus în cor „ Oau!”

In anii ’70 in America de Nord s-a revoluționat și criticat conceptul de muzeu în sens clasic, ca spațiu serios în care publicul este invitat să vină, să vadă și apoi să plece mai educat acasă. Au luat naștere atunci ceea ce se numesc muzeele de cartier – neighborhood museums – le spun ei – sau ulterior muzeele de comunitate, ca Anacostia Museum de exemplu. Aici publicul vizat nu era cel cultivat, ci, din contra, omul de rând, din cartier, care era invitat să participe la actul de expunere, să se implice cu timp, idei și imaginație, pricepere și nevoia de a rezolva probleme alături de alți membri ai comunității. Unii dintre ei au încetat să fie voluntari și au devenit angajați ai muzeului, în timp. Muzeul de cartier e ceea ce poate vă imaginați ca un centru de protecție socială ar face într-un spațiu artistic: o cunoaștere îndeaproape a oamenilor și a problemelor lor, o apropiere a publicului tânăr de ceea ce presupune un act cultural, o implicare a celor mici in activități nonconformiste care să le stimuleze imaginația și încrederea de sine. Indirect, muzeul rezolva nevoi de comunicare și nevoi ale comunității. Face să fie posibilă o mai mare egalitate de șanse, o dizolvare a preconcepțiilor rasiale, economice, culturale.

De la teorie la practică

Așa și cu proiectul nostru. Prin Joaca de Lut, Muzeul Țăranului Român se apropie de conceptul de muzeu de cartier, sau de muzeu comunitar. Dacă vă imaginați că acești copii își pot aduce părinții, bunicii, vecinii, prietenii, colegii de școală să vină să vadă expoziția – gratis – atunci e de înțeles de ce muzeul devine centru comunitar.

Mai mult decât atât, cele două realizatoare ale proiectului spun că, alte câștiguri ale proiectului au fost și munca cu volunarii dar și cu educatoarele copiilor. Proiectul acesta le arată învățătorilor că poți atrage atenția copiilor și cu altfel de jucării decât cele de cumpărat. Că și copiii au capacități de creare ca niște artiști veritabili. Și că actul în sine de modelare apoi de pictare a lutului poate ține pe scaun mulți neastâmpărați. “Învățarea se poate face folosindu-ți priceperea, răbdarea, imaginația, prin joc și prin exemplu,” spun ele.

Tot la realizări au fost trecute și vizita în afara orașului, în satul Piscu. Poate vă vine să credeți, sau nu, dar unii dintre ei nu fuseseră niciodată nici în afara orașului. Și ce puteau să facă la Piscu? Să alerge prin iarba, să joace fotbal și să facă oale din lut la o roată de olar adevarată cu nea Mitică, olarul, alăturea!

Info: expoziție deschisă până pe 10 iunie.

Unde: Muzeul Țăranului Român, Sala Acvariu, intrare prin str Monetăriei între orele 10-18


http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/arte_vizuale/Joaca_de_lut_pentru_un__altfel_de_muzeu_0_276572811.html#

Niciun comentariu: