O a treia soluție sugerată a fost cea a asumării poziției pe care tu ca (echipă de) muzeograf/ curator o ai. Spui undeva: asta e treaba, eu/ noi asta vrem să arătăm, pentru că asta e părerea mea și apoi lași omul/ vizitatorul să decidă singur dacă ai avut dreptate sau nu.
Toate aceste preocupări tocmai pentru că unii dintre cei prezenți la dezbatele au devenit brusc (auto) critici si responsabili pentru mesajul vizual pe care o astfel de expozitie/ muzeu il transmite. Asa, e. Nu?
Personal, această a treia opțiune mi se pare cea care dovedește "critical thinking."Nu stiu cum anume poate fi realizată, dar rămâne să găsim soluții, sau să le împrumutăm de la alții. Un text poate ar fi suficient să arate și să desconspire mâna la lucru?! Mâna la lucru, vrea să fie, așa cum spune Gamboni în Iconoclash (cartea editată de Bruno Latour și Peter Weibel) – concepția celui care a așezat/ pictat/gândit o treabă într-un anume fel și nu în altul.
"the critical mind is one that shows the hands of humans at work everywhere so as to slaughter the sanctity of religion, the belief in fetishes, the worship of transcendent, heaven-sent icons, the strength of ideologies. The more the human hand can be seen as having worked on an image, the weaker is the image's claim to offer truth." (Gamboni, Iconoclash)
Cum ar veni – asta duce la o negare a faptului că o asemenea expoziție, care desconspiră mâna la lucru – nu mai poate deveni un obiect fetiș/ crezut pentru ceea ce este?
Complicată problema, cu atât mai mult cu cât multe din muzeele din jurul nostru prezintă lucrurile de ca și când așa ar fi fost. – de parcă muzeele ar fi temple ale adevărului. Dar poate că unele sunt? Mă întreb care...
5 comentarii:
cred ca depinde de la tip de muzeu la altul. in cazul celui de istorie o pozitie critica ok ar fi, cred, sa promoveze ideea istoriei ca reprezentare si nu ca adevar. in cazul asta expunerea ar putea propune o pluralitate de reprezentari care sigur, probabil ca ar deruta privitorul, dar i-ar si da ideea posibilitatii construirii de reprezentari proprii...un fel de "be your own master" mai subtil. hm?
Nu stiu cat de relevanta este discutia daca este o modalitate ideala de expunere, sau o regula care trebuie respectata cu strictete. Cred ca sunt cateva principii de care ar trebui sa asculte un muzeu, inclusiv cand isi construieste o expunere. In rest, este creativitate (in modul de transmitere a mesajului)...
In ceea ce priveste muzeul comunismului - ar trebui sa se faca unul in BUcuresti. Mi se pare o rusine sifaptul ca nu avem, si faptul ca muzeele din Romania evita in general sa abordeze in expunere ultimii 70 de ani.
Si eu sunt de parere ca trebuie facut ceva. Nu stiu daca un singur muzeu, sau mai multe, diferite intre ele...
Oricum, distinctia muzeu de istorie - ca reprezentare nu ca adevar imi place. Merg si mai departe si intreb. Un muzeu de arta ca reprezentare si nu ca adevar oare cum ar fi? Stiuti vreun exemplu?
La muzeele de arta lucrurile nu sunt asa stricte si dureroase ca la cele de istorie. "Adevarul" artei tine de niste criterii oarecum conventionale si intr-o oarecare masura obiective: criteriile cronologic si tematic sau o combinatie intr ele. Ce-mi doresc de mult este sa vad o expozitie romanesca in care sa se puna problema patriotismului/nationalismului la noi, in contemporaneitate. Mi se pare ca avem nevoie de chestiuni de substanta pe tema asta mai ales ca publicul am impresia ca se imparte in doua tabere opuse: cei foarte si cei deloc.
la asta nu mă gândisem: expoziție patriotism în contemporaneitate! Pot să includ tema asta pe lista unor expoziții de impact și succes de public în România?
Patriotism expus în limbaj artistic sau istoric? sau ambele și altele mai bine.
Trimiteți un comentariu