duminică, 28 noiembrie 2010

Hai – hui prin mintea altora: Wisława Szymborska despre muzee

Oricât mă străduiesc, toamna nu este pentru mine: nu-mi place frigul, nu-mi plac zilele tot mai scurte şi nici copacii tot mai golaşi. Plăcinta cu dovleac e doar o palidă consolare. N-am chef să mă mişc, n-am chef să critic....şi totuşi.

Toate cele de mai sus reprezintă o scuză minunată ca să scriu despre Wisława Szymborska, o fermecătoare doamnă şi poetă din Polonia, care întâmplător a şi „încasat” un Nobel pentru literatură în 1996. Pentru detalii şi fotografii a se utiliza google search – n-am să intru în detalii despre cât este de minunată şi de insuficient cunoscută, deşi asta cred.

Wisława Szymborska s-a preocupat (şi) de tema muzeelor, în orice caz suficient încât să scrie o poezie în care face zob ideea de conservare a obiectelor în ceea ce s-ar aseamăna cu un muzeu al vieţii sociale:

MUSEUM[1]

Here are plates but no appetite.

And wedding rings, but the required love

has been gone now for some three hundred years.

Here’s a fan – where is the maiden’s blush?

Here are swords – where is the ire?

Nor will the lute sound at the twilight hour.

Since eternity was out of stock,

ten thousand aging things have been amassed instead.

The moss – grown guard in golden slumber

props his moustache on the Exhibit Number…

Eight. Metals, clay, and feathers celebrate

their silent triumph over dates.

Only some Egyptian flapper’s silly hairpin giggles.

The crown has outlasted the head.

The hand has lost out to the glove.

The right shoe has defeated the foot.

As for me, I am still alive, you see.

The battle with my dress still rages on.

It struggles, foolish thing, so stubbornly!

Determined to keep living when I’m gone!

N-aş putea spune că sunt de acord cu punctul de vedere (poetic, dar destul de clar) al Wisławei Szymborska. Cred că ,,muzeele cu obiecte” au un loc al lor în spaţiul public, şi mai ales un farmec aparte – farmec care, în treacăt fie spus, poate avea un rol educativ cât se poate de concret, deoarece visarea duce în unele cazuri la acţiune. Dar în acelaşi timp nu pot să nu mă întreb dacă ceea ce merită păstrat poate fi expus într-un muzeu. Tot ce apare într-un muzeu îşi are locul acolo deoarece este încărcat de o anumită semnificaţie pe care i-o dăm în cadrul propriei culturi. Aşadar, veşnica dilemă: expunem pentru alţii, sau ne expunem pentru alţii? Oare merită efortul? A se discuta, de preferinţă la o cană cu vin fiert.



[1] Szymborska, Wisława (1998) Poems New and Collected, Hartcourt Inc : US, page 30.

2 comentarii:

Gabriela NC spunea...

foarte gustoasă și înmiresmată oferta dumneavoastră muzeografică. Mi-ai dat câteva idei despre roșața domnișoarei din spatele evantaiului expus.

Ana spunea...

Foarte frumos textul tau! Imi aduce aminte de ceea ce spunea Irina Nicolau, despre sala "Munca. Focul" (la MTR) (parafrazat, bineinteles, din amintiri si poate cu varianta mea de lectura).
Cele doua ateliere (fierarie si lut) arata toate obiectele, tot instrumentarul pe care un fierar, olar il foloseste.
Dar nu este foc. Asa ca viata iti scapa printre degete.