Spațiul modernității românești

Recenzia asta de expoziție a fost anunțată încă de miercuri. Încep prin câteva întrebări: Ce expoziții altfel decât de artă ați vizitat pentru ultima oară? Merită să vezi expoziții? Ce te aștepți să primești și ce capeți până la urmă?

Vă întreb toate astea pentru că multe din expozițiile pe care le-am văzut în ultimul timp în România îmi par doar o adunătură de obiecte. Nedocumentate sau ne traduse prin text și imagine, eforturile de strângere și realizare se pierd pe drum și cu ele parcă se pierde și ideea...care poate că ar fi fost... într-un fel! Expoziția apare ca un gen desuet, ieftin și un pic boem de a propaga un sfert de idée. Poate că la început proiectul în mintea curatorilor ar fi avut form aunei idei întregi, cu ceva provocare, dar, din lipsă de fonduri, de oameni, timp, documentare expozițiile se pierd pe drum...

Cu totul altfel stă treaba în cazul unei expoziții pe care am remarcat-o de curând și care a fost vernisată pe 23 Noiembrie în Sala Oaspeţi a Muzeului Ţăranului Român. Spatiul Modernității Românești 1906-1947, realizată de Fundația pentru Arhitectură și Urbanism SIMETRIA și Ordinul Arhitecţilor din România în colaborare cu o seamă de arhive, biblioteci, muzee și institute de cercetare din România este genul de expoziție pe care Ordinul Arhitecților o realizează o dată la 10 ani. Așa se laudă ei...



Zic “am remarcat”, pentru că am rămas profund impresionată de cât de elaborat și totodată de readus la simplu este conceptul expoziției, de felul ingenius și în același timp practic de simplu de panotare, de tehnologia folosită, fondurile implicate (uite ca se poate si asa ceva!), timpul și energia unei întregi echipe investite în acest proiect expozițional. Bașca, proiectul nu are un curator cum se spune la noi, ci un comisar general de expoziție! De pe site-ul Modernism.ro am aflat că munca de cercetare și realizare a acestui proiect a durat un an și jumătate!

Da, ați văzut bine... un an și jumătate!

Oau. Și se vede! Pe de o parte cât de bine pusă la punct și pieptănată succesiv este această expoziție și cât de puțin sunt marea majoritate a expozițiilor care se fac de obicei în instituțiile culturale din România. Aici, dacă te interesează subiectul, scoți agenda și pixul și te pui pe scris. Eu una am aflat lucruri pe care nu le știam, ci pe care doar le băniam, am făcut conexiuni, m-am minunat. E ca si cand am citit mai multe carti bune la un loc. Aș avea de făcut și niște critici, legate de conținut, dar nu o voi face aici.

Ce anume se poate vedea în expoziție? Mai bine mergeți voi și vedeți. Pe scurt, eu spun doar atât: trei arhitecți și viața lor în tabel, comparat, cu desene de epocă, planuri și construcții realizate. Un context istoric, cultural și artistic al acelor clădiri și proiecte. Tablouri din perioada respectivă, multe fotografii de epocă, colaje de imagini, jurnale de știri sau filme de propagandă pe ecrane instalate în expoziție, multe multe informații din ziare, reviste, arhive, arhive și câteva obiecte pe tema modernitate și tradiție.

Nu-mi mai rămâne să spun decât că artei îi șade tare bine documentată. Pentru cine vrea să afle mai multe, a se vedea Boris Groys. Art Power. Un articol care se numește Documenting art, mi se pare.