La ce bun o expozitie?

De pe H-Museum... o conferinta la care mi-ar fi placut sa pot merge. E organizata de Max Planck Research Network History of Scientific Objects si Deutsches Museum. Are loc la Munchen, 27/28 November, 2008
Organizatorii sunt Helmuth Trischler, Christian Sichau, Susanne
Pickert; Deutsches Museum.

Sa vedem ce spun ei:  No exhibition without scholarship: Object based studies and the exploration of the cultural context of the object are prerequisites for the intelligible
showing. However, exhibitions do more than merely visualize the results of
research. They have the potential of stimulating scholarship and generating
knowledge by posing new research questions.
How can researchers take advantage of this opportunity? In which way can
scholarly arguments be translated into spatial arrangement and at the same
time kept serviceable for reading and citing by later recipients? What might
the results of the scholarly examination of an exhibition look like?
Unlike for printed texts, the traditional publication media of scholarship,
common standards of terminology and argumentation for exhibitions have yet
to emerge. What exactly is the role of the objects on display? Recent
history of science and technology has intensively interrogated the epistemic
quality of these material sources of research.
Yet how do the objects unfold their properties in being staged for
exhibition purposes?The conference will bring together exhibition makers, museum experts, designers, artists, experts in cultural studies and historians of science and technology to engage in a discussion about their experiences and expectations regarding the exhibition as product and generator of scholarship.

Conference talks will be given in English. If you would like to attend,

please send a short e-mail to Susanne Pickert,  s.pickert@deutsches-museum.de

(Selectez cateva titluri de prezentari din program):

I: What is this thing called exhibition? Reflections on object, text and space:Helmuth Trischler, Christian Sichau, Susanne Pickert(Munich) 

Ulrich Raulff (Marbach)

Old answers, new questions: What do exhibitions really produce?

Jochen Brüning (Berlin)

Exhibitions vs. publications. On scientific achievements and their

evaluation

Martha Fleming (Copenhagen/London)

Thinking through objects

II: Stories on display. What and how do we see in exhibitions?

Uwe W. Brückner (Stuttgart): Scenography – opera as model for integrative design

Stefan Iglhaut (Berlin):Story telling and scenography: Strategies of science communication in

exhibitions

III: History of science, objects, exhibitions: Interrelations, transitions,

transformations

Hans-Jörg Rheinberger (Berlin)

Making visible. Visualization in the sciences – and in exhibitions?

Ulrich Großmann (Nuremberg)

The Challenge of Objects - CIHA Congress 2012. The object in the focus of

arthistorical studies

Thomas Söderqvist (Copenhagen)

Do things talk?

IV: More than history of science?! Exhibitions, research, and the public

Volker Mosbrugger (Frankfurt/M.)

Natural history research and exhibitions – a hermeneutical cycle

Robert Bud (London)

Power, belief and trust: a context for scholarly priorities in the history

of science

Ad Maas (Leiden)

Tearing down the altar. A new view of displaying scientific instruments in

Museum Boerhaave

V: Making exhibitions: Concepts, constraints, critiques

Jürgen Renn (Berlin)

Exhibitions as history of science in action

Walter Hauser (Munich)

Artefacts, visuals and topography as evidence: Working on an exhibition on

nano- and biotechnology

Thomas Schnalke (Berlin)

Arguing with objects. The exhibition as a scientific format of publication

Despre spatiul potential si joc

In psihanaliza exista o teorie despre spatiul potential (a lui Winnicott), care mie mi s-a parut ca se poate aplica acelor muzee speciale (care ne plac), pe care le-am vazut sau doar imaginat...muzeelor antidot la muzeul clasic.

Spatiul potential e un spatiu liminal intre lumea interioara (a fanteziei) si realitate. Un spatiu care este vizibil in special la copii in faza in cere "incep sa fie", adica sa se joace cu obiectele din jurul lor, sa se inventeze, cunoasca pe ei insine. In acel moment, spune Winnicott, ei nu mai traiesc nici in lumea lor interioara (a fanteziei), dar nici in cea pe care noi o numim reala (a obiectelor si oamenilor din jur).  Fantezie, spune Winnicott, nu e sinonima cu imaginatia sau creativitatea, ci este: the biologically determined psychological representation of instinct.

Ce intra in acest spatiu potential?

Pai jocul.

Experimantarea. Si ceea ce Winnicott mai numeste "area of transitional phenomena", "area of creativity", "the dream space", "tehnic analytic space", "area of cultural experience".

Tot ce este intre externul -real si internul-fanteziei, tot ceea ce cream cu totii atunci cand ne experimentam prin joc visele cu ochii deschisi.  

Eu una m-am jucat de multe ori de-a cantareata. Stateam cu orele in fata oglinzii si vorbeam ca in fata unei mari audiente, sau cantam pe o scena fiind. Cantecele, erau de cele mai multe ori, productie proprie.  Vise cu ochii deschisi cred ca avem cu totii si azi...sau poate am avut pana de curand. Ce n-as vrea sa fiu acum nu stiu unde, sa pot primi slujba aia... si sa fac asta si asta... . Casa in care ma voi muta va arata asa... Si bucuria cea mai mare vine nu atunci cand realitatea chiar devine ce-ai visat, dar cand incepi sa iti urmaresti visele cu ochii deschisi, jocurile de-a... si vezi ca se poate, ca da, si tu poti cu puterea dorintelor si jocurilor izvorate din tine, da o anumita consistenta realitatatii. 

Bun,

acum ce are asta cu muzeele?

Pai mare parte din muzeele pe care le stim cu totii sunt spatii deosebit de serioase si atoase, cum spuneam in proclamatie. Spatii ale unor discursuri ale unei realitati brute, dure, serioase. De parca n-ar lucra cu obiecte frumoase sau interesante?!

Doar cateva reusesc sa se scuture de ... seriozitate si sa fie "vii" (spun MTR-istii) adica sa experimenteze, sa se joace serios, creativ (asa cum fac si copiii, si noi in fata oglinzii): cu ideea de muzeu, cu noi vizitatorii, cu ele insele.

Exista cateva care, dupa parerea mea, sunt muzee ale spatiului potential: Museum of Jourassic Technology si ultimele doua camere din stanga de la parterul MTR. Intra, dincolo de usa incepe timpul!

Ele sunt mai mult decat spatii interactive in care vizitatorul se poate juca de-a x sau y. Sunt muzee dialogice, liminale, care leaga lumea noastra interioara a fanteziei de cea a realitatii, sunt locuri care ne tin suspendati intre acestea doua. 

Intrebarea si provocarea e: simtiti si voi ca muzeele astea sunt antidot la muzeul serios?

Le simtiti potentialitatea destabilizatoare, jucausa?

Si daca da, ce e de facut cu asta?

Muzeul jocului si al copilariei

Ati auzit sau vazut muzee ale copilariei sau ale jucariilor?

In marile orase ale lumii exista cel putin cate unul. Eu am vizitat Museum of Childhood la Londra (care e parte - nu fizica- din institutia Tate Museum) si am ramas impresionata de bucuria si harmalaia din jur. Zeci de copii la ora aia din zi se uitau la tot felul de vitrine, se inghesuiau sa cumpere flecustete de la magazinul din hol, alergau pe scari spre disperarea parintilor sau a invatatorilor/ profesorilor, mancau si vorbeau in acelasi timp la mesele destinate pauzei lor de pranz.  Sunt lucruri care mi-au placut si altele care nu. Oricum, nu pot sa nu spun ca muzeul asta era o treaba destul de serioasa, cu vitrine si jucarii organizate tematic (jucarii din lemn/ jucarii din teatrul de papusi/ jucarii care vorbesc despre spatiul cosmic etc) sau zonal (Africa, Europa, Asia...). Parea un muzeu destinat educarii copiilor pe post de copii care au constiinta situarii lor in spatiu si timp, a trecutului, istoriei Imperiului Britanic, etc. Pe alocuri, in niste colturi mai vedeai cate o instalatie - joc de care puteai trage,si ei da, trageau!!! apasa pe butoane, dansa in ea, sau da cu pumnul. La asta se rezuma interactivitatea si jocul!

Cred ca as tremura de placere sa pot participa la facerea unui astfel de muzeu. Dar nu o facere grabita! Ci una care sa dureze cel putin cativa ani, sa fie un proces, nu o ... cum se zice, treaba de mantuiala, improvizatie.

Daca stau bine sa ma gandesc, orice muzeu as face eu, chiar si pentru oamani mari, as vrea intr-un fel sa semene cu unul al copilariei. Adica sa fie un spatiu in care noi cei ce-l pasim ne reinventam, imaginam, jucam (serios sau nu). Camera Timpului din MTR e un astfel de loc.E ultima de la parter, cum intri pe stanga. Cred ca poate foarte bine sa fie parte si din Muzeul Copilariei, si din unul pentru oameni mari (asa cum este). Ati vazut ce scrie pe usa?

Intra, dincolo de usa incepe timpul!

Ce-ai simtit prima oara cand ai pus mana pa clanta si ai tras usa ca sa vezi ce e dincolo?

Pe mine m-a luat cu fiori. Adica cum vine asta: intra!? Adica unde, si de ce eu, si de ce vorbeste asa cu mine, si cine?

Si daca intri o sa vezi. Fiecare vede in felul lui. Eu am vazut peretii pictati in anotimpuri, dar nu oricum, ci asa cum imi imaginam/desenam/recitam eu anotimpurile in gradinita sau primii ani din scoala generala. 

Si calutul ala de plastic, ce-i cu el?

Uite, Roland Bartes in Mythologies are un articol despre jucarii. Zice el ca jucariile francezilor prefigureaza lumea adultilor. Adica sunt jucarii cu soldati, masini, motociclete, postasi... Exista papusi care urineaza, altele care se macheaza si-si schimba toaletele, precum cucoanele, altele care gatesc si au cratite precum mamele gospodine. Zice Barthes, cu aceste jucarii copilul nu poate sa se imagineze decat ca posesor al lor, folositor al lor, nu demiurg/creator. El nu inventeaza lumea, ci doar o foloseste. Si de aici, cica si jocul e mai putinaventuros, bucuros, minunat. (cum era lumea copilariei la gura sobei, ce povesti se spuneau si ascultau acolo?)

Si mai spune el, ca nici macar materialitatea obiectelor jucarii nu mai e cum a fost o data. Plastice septice si nezornaitoare. Cand folosesti un calut de plastic nu mai tropaie ca un calut de lemn sau de tinichea. Lemnul, lemnul, spune el are poiezie (!), umanitatea atingerii si tot asa...

Haideti sa ne gandim. Daca voi ati fi din nou copii - si intr-un fel mai sunteti - , ce v-ar placea sa gasiti intr-un astfel de muzeu?