Muzeul de rame

Împreună cu o seamă impresionantă de lucruri, numele muzeului nu mai stă pe limba fiecăruia în aceeaşi poziţie. Ce putem să spunem cu toţii despre muzeu, astfel încât vreun străin care nu ne ştie, să înţeleagă că vorbim despre acelaşi lucru? Depăşind graniţele, ba chiar şi dacă rămânem între noi, vedem că muzeele nu mai sunt astăzi de-acelaşi fel. Unele au rămas, intr-adevăr aceleaşi sanctuare cu zei de mucava, ascunşi sub legende de manual, câte un pic vulgare prin felul de a înfăţişa piesele expuse. Altele şi mai rău, însă printre ele şi câteva unde pereţii sunt ca paginile cărţii, care se deschid prin citire, prin dezvăluirea noimelor de la rădăcina felurilor de etalare. Oricât de diferite, prin statură, logici de desfăşurare, stare de alterare etc., totuşi despre muzeu mai putem spune că reprezintă un cadru, un loc, -fie!, potrivit expunerii. Dar asta vine aşa bine pentru că ştim deja ce este un muzeu. Cum ar fi, dacă altfel, nu am fi văzut vreun muzeu? Am începe să credem că şi apartamentul e un muzeu, în aceeaşi măsură în care, un raft, un iconostas, un paspartu de tablou, un piept, o coafură sau o ramă, ar fi toate muzee. În adâncime, probabil că şi acestea sunt muzee, iar la rigoare, ba. Să ne mai oprim o dată la „ramă”.
Ramă, muzeu, amândouă cadre. Prima de luat în mână, al doilea de intrat în el, ca să o vezi pe prima, cum închide şi cum deschide alte obiecte din alte lumi. Un fel de Matrioşca. Nu cumva rama şi muzeul folosesc la aceleaşi treburi? Nu sunt ele tava pe care stau fructele zemoase ale curiozităţii? Nu sunt ele cripta lumii vechi şi a lumii care se-nvecheşte, unde revenim mereu cu flori şi lumânări ca să ne aducem aminte şi să întoarcem pe toate părţile cele ce nu mai ştim atât de bine?
In periplurile mele pe picioare prin Bucureşti, el însuşi un muzeu inclasabil, am găsit multe obiecte părăsite, ori pentru futilitatea lor, uzura sau lipsa de spaţiu ori pentru că nu mai sunt îngăduite de lumea de azi, mereu neatentă. Cele mai multe dintre ele erau rame. Câteva cu imagini, câteva goale, toate atinse de trecerea timpurilor. Niciuna intactă şi aproape toate din materiale modeste. Iar imaginile cu atât mai greu de înghiţit: ilustrate kitsch cu temă religioasă, buchete de flori în ulei, naturi moarte cu struguri şi pepeni, nimic să merite. Fapt curios, ramele acestea, transformate mai apoi în excelente suporturi pentru câteva lucrări proprii de pictură, fotografie sau desen, s-au arătat mai tari decît se putea crede. S-a dat peste cap ideea precum că imaginile înrămate se pun în valoare prin rame doar armonioase, mereu mai slabe şi mai modeste faţă de subiectul înrămat. De altfel, daca aţi mers la Luvru, Ermitaj sau măcar la Muzeul Naţional de Artă al României, fără îndoială că aţi remarcat şi lucrări cu rame grele şi aurite, mai potrivite decît unele abia vizibile. Lucrările mai puţin spectaculoase, mai neutre ca impuls, devin mai strălucitoare şi nu se sting, tocmai pentru ramele acelea aurite. Ce-ar spune, în schimb o ramă goală într-un muzeu plin de rame? S-ar putea să fie o chestiune de viaţă şi de moarte. A imaginii.

Bogdan Teodorescu

inspirație

Tell me and I'll forget. Show me and I'll remember. Involve me and I'll understand. (Confucius)

Imagini care lipsesc

Imagini care lipsesc momentan dintr-un muzeu românesc al interbelicului, al vieţii cotidiene, al ţăranului, al Istoriei (mereu cu I mare). Iată că au apărut pe internet.

Revista LIFE şi-a pus arhivele de imagine pe internet. La liber. Iată câteva imagini surprinzătoare (unele apartin unei mari fotografe americane, Margaret Bourke White). Explicaţiile de mai jos aparţin revistei LIFE.

A view of a Rumanian prostitute standing in the doorway of a brothel picking up a customer. Image source

Location:	Romania
Date taken:	1938
Photographer:	John Phillips

Saxons marching in the Co-operative Procession parade and giving the Roman salute. Image source

Location:	Romania
Date taken:	1938
Photographer:	John Phillips

Rumanians in procession, while marching they give the Roman salute. Image source

Location:	Romania
Date taken:	1938
Photographer:	John Phillips

Uniform-clad pupils at the Chisinau School for Girls giving the official salute of the Straga Taree (Straja Țării, n.m.)(Watch of the Country), a compulsory fascistic Rumanian Youth Organization. Image source

Location:	Chisinau, Bessarabia, Romania
Date taken:	February 1940
Photographer:	Margaret Bourke-White

Rumanian orphan boys of Russian & Jewish extraction, eating soup & bread at tables at orphanage. Image source

Location:	Chisinau, Bessarabia, Romania
Date taken:	February 1940
Photographer:	Margaret Bourke-White

Cui ii e frica de Horia Bernea?

Muzeul Ţăranului Român este un muzeu serios. Nu în felul plictisitor-serios ci incitant-serios: te obligă să fi atent, să cauţi, să te întrebi, să te enervezi chiar. După părerea mea, îi lipseşte un strop de umor, de auto-ironie şi de situare în prezent.

Discursul actual al muzeului, discursul lui Bernea e plin de cusururi. Dar ceea ce face special muzeul meu este posibilitatea dialogului şi a contestării. Dacă poţi să vorbeşti coerent despre un alt ţăran decât ţăranul lui Bernea, fă-o!

În ultimii ani, muzeul s-a mai relaxat. Am început să vorbim despre „ţăranul recent“ şi să petrecem seri liniştite la Clubul Ţăranului. Şi mi-e ciudă că acum trebuie să ne încordăm din nou. Pe bune, cui îi e frică de Horia Bernea? Şi, mai ales, de ce?

Dacă ţie nu ţi-e frică, semnează petiţia: 

Cui ii e frica de Horia Bernea?

In urma cu cateva zile s-a incheiat controlul efectuat de o comisie a Ministerului Culturii si Cultelor la Muzeul National al Taranului Roman. In raportul inaintat oficial cu aceasta ocazie conducerii muzeului este formulat explicit „idealul” desfiintarii Muzeului Taranului Roman:

„In conditiile date, ideal ar fi ca, odata cu definitivarea lucrarilor de consolidare a cladirii, muzeul sa fie pregatit cu o expozitie permanenta noua ca tematica, prin care sa fie puse in valoare si alte obiecte din patrimoniul extrem de valoros, de aproape 90000 de bunuri culturale mobile, al muzeului si, bineinteles, cu alt mobilier pentru expunere” (mobilier conceput de Horia Bernea special pentru aceasta expunere si in conformitate cu stilul acesteia – n.n.).

Urmeaza o serie intreaga de alte recomandari ferme de desfiintare, de la Clubul Taranului la Targul Taranului, care „prezinta riscul ca toate manifestarile culturale initiate in curtea muzeului sa vireze spre derizoriu”.

Consideram acest act oficial al Ministerului Culturii si Cultelor nu numai un afront la adresa unei institutii culturale care a obtinut cea mai mare recunoastere internationala in domeniul sau de activitate, dar si o amenintare directa a insasi existentei muzeului in forma sa actuala, care este aceea care l-a facut faimos in tara si strainatate si singura pe care o acceptam ca legitima.

Aceasta situatie este cu atat mai grava cu cat ea repeta incercarea de acum patru ani de dezmembrare a discursului muzeal al intemeietorului muzeului, pictorul Horia Bernea. Se pare ca „erezia” pe care o reprezinta muzeul nostru in peisajul cultural romanesc deranjeaza in continuare – ba chiar tot mai mult – o categorie semidocta de „preoti ai patrimoniului”, care traieste cu si din amintirea nemarturisita a Cantarii Romaniei si pentru care muzeul ar fi un loc ideal daca n-ar exista publicul.