joi, 29 aprilie 2010

arts + society

Mobilizează-te!

„Pentru fiecare copac tăiat în oraş se plantează alţi patru“ este acum o lege şi cu aplicabilitate artistică. La Muzeul Naţional de Artă Contemporană, expoziţia Lemn.ro atrage atenţia asupra defrişărilor masive din mediul urban.

De câte ori merg la Muzeul de Artă Contemporană din Bucureşti, aflat într-o latură a clădirii Casei Poporului, practic un exerciţiu al imaginaţiei. Mă întreb: ce se poate face cu clădirea asta mare şi cu maidanul mai mult sau mai puţin verde ce o înconjoară?...

Ideile jucăuşe apar şi pentru că îmi imaginez Muzeul de Artă Contemporană ca o coastă înfiptă neserios de artistic în seriozitatea impunătoare a clădirii... După ce vă povestesc în ce constă expoziţia la care am participat ultima oară, vă las să ghiciţi ce idee mi-a venit.

Sensibilitate în lemn

Lemn.ro e o expoziţie în trei părţi: o colecţie de fotografii alb-negru cu defrişările din Moldova anilor 1920, manifestul artistic 412 x 4 şi sculpturi în lemn din colecţia MNAC. (Sculpturile sunt de Apostu, Bitzan, Călinescu-Arghira, Ceara, Ciobanu, Covrig, Crişan, Dup, Gorduz, Iliescu Călineşti, Maitec, Păsat, Pârvu, Roman, Rusu, Şaptefraţi, Tiron, Vlad, Zidaru). Ce a unit toate aceste trei elemente nu este doar materialul vizat - evident, lemnul -, ci lemnul alăturat ideii de sacrificiu.

Sacrificiul recent

În anul 2006, în luna iunie, când toţi cireşii sunt în floare sau în rod, 412 copaci dintr-o livadă din cartierul Berceni din Bucureşti au fost retezaţi cu acte în regulă. Se dorea să se facă loc unei construcţii cu caracter comercial. Nu e suficient că Bucureştiul a fost declarat în 2008 cel mai poluat oraş al Uniunii Europene sau că bucureşteanul trăieşte într‑un sfert din spaţiul verde care îi este alocat unui cetăţean european... Pentru că lucrurile se grăbeau, trunchiurile celor 412 cireşi în floare au fost tăiate şi trimise repejor la groapa de gunoi unde urmau să fie arse.

Statul stă, arta face şi desface

Arta şi domeniul ei preiau din nou ceea ce statul prin reprezentantul lui legal - municipalitatea - nu trebuia să lase să se întâmple sau ceea ce o dată lăsat să se întâmple, trebuia să‑şi şi asume. Dar, evident că nu a făcut-o. Aşa că Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, în calitate de persoană privată se împrumută de bani, răscumpără trunchiurile retezate şi se pune pe aşteptat... o idee.

După câţiva ani buni, sculptorul Virgil Scripcariu împreună cu alţi oameni din localitatea Piscu, de lângă Bucureşti, iau trunchiurile în primire şi le transformă în operă de artă. Ca să ce? Ca să fie revândute, şi cu banii obţinuţi eu şi tu, şi el, şi ea să plantăm pomi. Câţi? 412 x 4.


"Pentru fiecare copac tăiat în mediul urban se plantează alţi patru" (Art 6, Hot.10 din 25/01/2001), spune legislaţia în vigoare. Te poţi întreba: şi legea asta pentru cine e? N‑ar trebui să fie pentru cei care îi taie? Sau pentru cei care au cumpărat pământul pe care au fost copacii?

Puteţi merge să vedeţi grozăvia, dar şi proiecţia video care spune povestea instalaţiei, sau să intraţi pe site-ul proiectului www.412x4.ro. Cu surprindere amară o să găsiţi câţiva mucenici în lemn, cu inimi şi braţe largi deschise...

Povestea ajunge la Bruxelles

În ianuarie 2010, sculptorul Virgil Scripcariu este invitat la Tippingpoint, o întâlnire între artişti şi oameni de ştiinţă pe tema schimbărilor climaterice. Aici se crede că proiectul 412 x 4, prin resorturile lui, poate avea impact asupra conştiinţei colective în România.

„Câţi copaci au fost plantaţi?" a fost întrebarea mea către Virgil şi Adriana Scripcariu. Cu ştirea lor - niciunul. Actul artistic are nevoie de mediatizare şi de bani, şi, nu în ultimul rând, de oameni care să creadă în cauza asta - că în Bucureşti se poate respira cu toţi plămânii, nu numai cu un sfert din ei, încet şi repede, fapt ce ne face să trăim cu patru ani mai puţin decât media de vârstă pe România.

Ce ziceţi, se poate? Vă las cu întrebarea asta până la toamnă, când se pot planta iar copaci. Sper să ne întâlnim la sapă şi cazma în curtea Casei Poporului. Nu la muncă patriotică, ci la sculat din somn şi mobilizat autorităţile: să mai plantăm un copăcel!

Notă: În urma mediatizării expoziţiei, în ultimele zile au fost plantaţi 200+16 copaci. Povestea celor 16 merită atenţie deosebită: David Achim, un băieţel de 12 ani, a vândut prăjituri ca să cumpere şi să planteze împreună cu colegii de şcoală 16 arbuşti (dintre care 4 cireşi).

Articol publicat in Adevarul Literar si Artistic de miercuri 28 Aprilie 2010http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/arte_vizuale/Mobilizeaza-te_0_251375326.html

marți, 20 aprilie 2010

States of spirit

"I dream of a school in which what will be taught is, quite frankly, nothing: where people will leave peacefully and modestly, in a corner of some town, and a few young people will come there to free themselves of the tyranny of professors... Don't you see that they too have something to say, to affirm? And that we do not always have anything to tell them? We are merely mediators between them and themselves... States of spirit, that's what must be given to others; not contents, not advice, not teachings." (Constantin Noica translated by Catherine Verdery in National Ideology under Socialism. Identity and Cultural Politics in Ceusescu's Romania)

Nu stiu cat e de ok sa mai citezi din protocronisti in ziua de azi... si cat de perfida poate fi oa stfel de manipulare, prin stari de spirit...
Stiu doar ca atunci cand eu m-am luminat de la unul si alta, asa am facut-o. Si muzeele, ca si oamenii, induc stari de spirit.

joi, 15 aprilie 2010

Trans-Siberian Capturing the Moving Mind

La începutul anilor 90 mulți români experimentau noul și transgresarea granițelor. Mergeau în China să cumpere marfă pe care să o vandă în piețe, tarabe, mai apoi Prisma, Pavilionul H, Europa.
Făceau câteva săptamani bune cu trenul. Pe atunci nu erau nici bani de avion și nici curse directe la Beijing.
Traversau Republica Moldova,Ucraina,Federația Rusă...tacatac...tacatac... tacatac...mâncau mâncare la pachet și într-un final, când li se tocise și fundul de atâta stat...ajungeau la Beijing.Citesc acum în "The Artistic Device" - Brian Holmes, despre un experiment... artistic, sa-l numesc, care a avut loc exact in Trans-siberian in 2005. Iata cum arăta anunțul:

"In September 2005 a meeting will take place on the Trans-Siberian train from Moscow via Novosibirsk to Beijing. The purpose of this meeting is a ‘cosmological’ one. We would like to gather a group of people, researchers, philosophers, artists and others interested in the changes going on in society and engaged in changing society as their own moving image, an image of time.17
This ‘organizational experiment’ begins from the state of existential anxiety and ontological restlessness that inevitably ensues with any suspension of the control structures and production imperatives that normally act to channel the hypermobility of flexibilized individuals. What would happen to the mobility of a multiple mind inside the long, thin, compartmentalized space of a train snaking across the Siberian wasteland? What forms of intellectual discourse and artistic practice might arise between the members of a linked and disjointed group? And what would happen at the stoppages, in Moscow, Novosibirsk and Beijing, where conferences were organized with stable university colleagues? By trying to embody the contemporary sense of life’s precariousness, while infusing it with a poetics of mobility and flight, the project sought to generate an imaginary of the encounter. Two participants, reflecting on the “explicit and hidden hierarchies” of the different forms of precarious labour, expressed this imaginary in directly political terms: “One of the most urgent tasks is for these different types of precariat … to come together in a real meeting. What is needed is a class consciousness among all precarious labour that lets all the precariat see their mutuality and inter-dependence” (Böhm and Fernández, 2005: 787).