vizitator - curator

Intr-unul din mesajele pe care le-am primit acum cateva zile pe blog se punea aceasta problema a vizitatorului caruia nu trebuie sa i se dea "ce cere," ci care trebuie educat de catre muzeu (curator): "publicul se mai si educa ca daca i se ofera "ce cere" o sa ajungem sa avem muzee gen emisiunile de la OTV (exagerez putin, desigur). Si mai e o chestie... majoritatile intotdeauna gresesc."

Nu stiu cum gresesc majoritatile. Stiu doar cum gresesc unii indivizi. (e mai usor de detectat)

O sa incep prin a va intreba: Ati vazut vreo expozitie in care sa i se dea publicului ce cere?
Dar ca sa fi vazut o astfel de expozitie trebuie sa presupuneti ca muzeografii si curatorii din Romania stiu ce vrea publicul. Nu?
Sau daca doar intuiesc, cam ce ar vrea, cum ar arata o astfel de expozitie, existenta sau nu?
Hai sa ne gandim impreuna...

Numai dupa ce ne vom fi imaginat/ vazut o astfel de expozitie putem face urmatorul pas, si anume sa ne intrebam daca e o expozitie care merita sau nu, ridica intrebari sau nu, etc.

Nu pot decat sa ma gandesc la sutele de expozitii care sunt facute de curator doar pentru ca asa vrea el si toate, dar toate nu spun mai nimic. Sunt astea mai presus de cele in care i se da publicului ce vrea?!

Nicolas Bourriaud in "Realational Aesthetics" (Les presses du reel, 2002) spune ca orice vizitator are dreptul sa se intrebe urmatoarele intrebari o data aflat in fata operei de arta/ a instalatiei/ a expozitiei de muzeu sau galerie: "Does it give me a chance to exist in front of it, or, on the contrary, does it deny me as a subject, refusing to consider the Other in its structure. Does the space - time factor suggested or described by this work, together with the laws governing it, tally with my aspirations in real life? Does it criticize what is deemed to be criticisable? Could I live in a space-time structure corresponding to it in reality?"

Vizitatorul contemporan vrea sa fie bagat in seama, el e "the Other" (Celalalt) de care trebuie tinut seama. Asta stim mai mult sau mai putin. Dar ceea ce putem cu greu concepe e ca artistii/ curatorii contemporani au nevoie de vizitatori, de prezenta, de raspuns. Artistul nu se mai suie sus pe soclul Renascentist al omului de geniu si spune: priviti-ma, priviti-mi arta! A constientizat ca cel mult, el este un mediator pentru un mesaj care trebuie sa ne apartina tuturor. Cu atat mai mult cand e vorba de curatori, care reaseaza obiectele si construiesc un concept.Nu cer sa fiti de acord cu Bourriaud sau cu Felix Guattari (din care Bourriaud se inspira), ci doar pun o problema...

De asemenea, nu cred chestionarele sau sonadajele in muzee sunt solutia perfecta. Ar trebui sa vedem cum anume sunt concepute, ce fel de intrebari: deschise/inchise contin, etc.
Intuiesc si eu ca si altii ca un artist bun/ curator de expozitie nu isi intreaba la intrare vizitatorii: voi ce vreti, ce cereti? (desi unii o fac - ei se numesc mai nou "artisti antropologi").
Sunt si unii curatori care au simturile foarte ascutite si intuiesc "problema". Am in minte doua exemple, dar nu le spun. Vrea sa aflu si de la voi astfel de nume si povestile lor, pe care eventual sa le trimiteti la muzeu.in.romania@gmail.com spre a fi publicate pe blog.

Imi vine in minte ce spunea o doamna foarte inteligenta si plina de viata la o conferinta: "mie nu-mi pasa ce spun spectatorii!" Daca esti genial, poate (dar poate) ca poti sa nu-ti pese, pentru ca intuiesti... Dar daca nu esti, atunci ce iese?

feste suprarealiste

Nu stiu cum vi se pare voua imaginea din articolul precedent, dar mie una, cand am incercat sa o scot si n-am reusit mi-a provocat un ras teribil. Din motive de neiscusinta tehnologica am fost pusa in fata urmatoarei dileme: sa postez textul asa, cu imagine, sau deloc. Am ales ce se vede!
Cum am ajuns la imaginea asta.
Orice calculator este vandut cu niste imagini in folderul Pictures. Asa e una dintre ele. Am atasat-o articolului, sa vad cum apare cu o imagine oarecare. Apoi am realizat ca nu o pot sterge.
Va rog asadar sa cititi textul de mai jos si sa va amuzati de ce se intampla, sau daca nu, sa scuzati indecenta fetei din imagine. Nu e Mona Lisa, nici vreo alta frumusete suprarealista. Desi suprarealistilor sfera erotica (erotismul primitiv/primar) le era foarte drag, aceasta imagine nu le-o dedic lor, ci intamplarii.

Furtul din muzeu sau de ce are Mona Lisa mustata?

Stiati ca Mona Lisa a fost furata din Louvre?

Si ca, cu aceasta ocazie, Apollinaire a intrat la inchisoare cateva zile. Motiv care l-a facut sa se certe cu Picasso si sa fie pe aceeasi lungime de unda cu Marinetti si al lui manifest futurist: "Museums: cemeteries! ...Identical, surely, in the sinister promiscuity of so many bodies unknown to one another. Museums: public dormitories where one lies forever beside hated of unknown beings. ...Turn aside the canals to flood the museums!"(F.T. Marinetti, The Founding and Manifesto of Futurism, 1909)

Sa va spun cum s-a intamplat.

Apollinaire avea un prieten care uneori juca si rolul de secretar, pe nume Gery Pieret, acuzat de mai multe ori de sustrageri mai mici sau mai mari din tot felul de institutii culturale. Si nu neaparat ca sa fure, ci ca sa arate ca sistemul de securitate al muzeelor din Franta e foarte deficitar, sau poate doar asa, pentru spectacol. In 1907 Pieret a facut rost de doua statuete iberice nu se sie exact cum si de unde pe care a vrut si chiar a reusit sa i le vanda lui Picasso. Unii spun ca Picasso stia de unde proveneau statuile, dar a pastrat secretul, altii ca nu. Ideea e ca atunci cand a disparut Mona Lisa din Louvre, Pieret s-a dus la sediul unui ziar, a pus o alta statuie furate pe masa si a zis: uite, se poate fura orice din Muzeele din Franta! Va dati seama ce a urmat...

Apollinaire, temandu-se ca nu cumva sa se faca legatura intre statuile furate si Mona Lisa disparuta, a dat fuga la Picasso si l-a avertizat asupra originii incerte a celor doua statui iberice. Picasso, spaniolul si Apollinaire, italianul (nascut la Roma) de teama sa nu fie expulzati din tara s-au gandit sa scape intr-un fel de cele doua statui. Dar cum? Au pus statuile intr-o valiza si s-au gandit sa arunce obiectele incriminatorii in Sena. Zis si facut! La noapte o facem, si-or fi zis ei. Toata dupa-amiaza au peterecut-o jucand carti si band (ca niste banditi ce se aflau). Apoi se spune, ar fi pornit amandoi cu valiza la spinare prin Paris. Si tot mergand asa... nu stiu cum se face, dar planul a fost abandonat. Le-o fi parut rau de valoarea statuilor, sau poate ca aruncarea asta rusinoasa a unor opere de arta in rau, nu cadra cu imaginea celor doi.

Asa se face ca Apollinaire, dupa ce a fost vizitat de Pieret, a dus statuile la redactia aceluiasi ziar chair a doau zi. Si redactorii ziarului ar fi promis sa nu spuna cine le-a adus. Dar, nu se stie cum, a doua zi de dimineata politia l-a trezit pe d-nul Apollinaire din pat. Au perchezitionat casa si ce au gasit?! Probe incriminatorii in ce priveste celalat furt... Mona Lisa!

Apollinaire a fost arestat si Picasso doar interogat. Cel din urma a spus: Cine, eu? Dar despre ce vorbiti, stimabililor?! Cu alte cuvinte a spus ca el habar nu are de niciun furt.

Dupa cateva zile, cu ajutorul prietenilor influenti Apollinaire a fost scos cu greu din inchisoare. Si in 1913 in L'Antitradition Futuriste a oferit "une rose" prietenilor lui artisti si "MER...DE..." academicienilor, istoricilor si muzeelor.

Bun, si totusi, ce s-a intamplat cu Mona Lisa lui Leonardo Da Vinci?

Pai, intr-o zi a aceluiasi an, un mercenar de arta din Florenta primeste o scrisoare: Doriti sa achizitionati Mona Lisa?

Ba, pardon, spuse el. Eu achizitionez doar "originale" a raspuns acesta in scarba, incercand sa faca o gluma. Dar ce gluma?

Un anume Leonardo Vincenzo vine a doua zi la el si-i spune: o vrei sau n-o vrei pe Mona Lisa?

Mercenarul se sperie, cheama politia, imprejmuiesc hotelul lui Vincenzo si cu aceasta ocazie, gasesc si tabloul furat.

Ce voia Vincenzo?

Voia sa restituie Italiei o opera care-i apartine, spune el, si care pe nedrept e expusa la Louvre.

Agitatia se termina. Tabloul e plimbat prin cateva expozitii la Roma, Florenza, Milano, si apoi returnat Louvre-lui care il pironeste intr-o vitrina de sticla supra securizata din care nu a mai iesit niciodata de atunci incolo.

Povestea nu se termina aici. D'Anunzio spune ca de fapt el l-a angajat pe Vincenzo sa fure tabloul. Sa-l credem? In 1919 Marchel Duchamp cumpara o reproducere ieftina a Mona Lisei si ii adauga o mustata... ca prea a fost de poveste toata tarasenia... Salvador Dali, face si el o versiune a Mona Lisei cu o mustata mai groasa si mai stufoasa, si egoist cum il stiti, transforma Mona Lisa intr-un auto-portret. Banski, ati auzit de Bansky? Graferul londonez, se furiseaza in Louvre si agata pe unul din pereti un tablou al Mona Lisei (cumparat din piata) pe a carei fata adauga un mare smiley...si tot asa. Tabloul a fost detectat dupa cateva ore.

Apollinaire le-a dat numele suprarealistilor de suprarealisti si tot el a fost considerat primul curator al "The Delirious Museum" de autorul cartii (cu acelasi nume) din care m-am inspirat - Calum Storrie.

Muzeul Delirant incepe acolo unde se termina cel securizant si clasic. Mona Lisa, gratie suprarealistilor, a lui Vincenzo, a politiei, etc a facut pentru un timp acest muzeu posibil chiar si in realitate.

Cartea asta despre muzee o recomand din suflet tuturor celor ce se pot bucura de astfel de intamplari intamplatoare. E ca unul din cele mai bune filme pe care le-am vazut vreodata!

Comunism? Anti-comunism? Cum expunem perioada 1945-1989 in muzee si expozitii?

Titlul este o intrebare, pentru ca sper, multi dintre noi cred ca expunerea trecutului recent al Romaniei
(1)nu se face dupa o reteta,
(2)nu poate contine totul / cum s-a trait si murit in comunism, din ilegalitate miscarii comuniste pana in 89/,
(3)poate naste dezbateri legate de continut dar si de forma - benefice, de altfel-,
(4) presupune ca nu toti oamenii din Romania au trait la fel in acea perioada - de unde si mai multe tipuri de memorie a acelei perioade -
(5) pleaca de la diferite obiecte (existente sau nu in arhivele muzeelor)/ fonduri/ inclinatii artistice - muzeale
(6) vizeaza diferite aspecte ale perioadei, etc

Haideti sa o luam asa. O sa incep sa enumar muzee sau expozitii din Romania (chiar institutii/persoane private) care au expus aspecte ale vietii in comunism in muzee sau expozitii!

a.Muzeul Taranului Roman, Bucuresti (expozitia permanenta de la subsol "Ciuma" - 1997 - prezent)
b. Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, Sighetul -Marmatiei (expozitie permanenta, aproximativ 50 de sali - celule ale fostei inchisori 1997 - prezent) - Academia Civica
c. Muzeul de Arta Contemporana -
d. Arhivele Nationale in colaborare cu IRIR- expozitie temporara (2005)
e. Parcul de distractii al lui Dinel Staicu de la Podu, Craiova (2004? - prezent)
f. Festivalul de arta pentru tineret - Imaginea violentei, violenta in Imagine - "Rosu domestic" - expozitie temporara (2005) - Grupul Acordeonului 15
g.Muzeul Agriculturii din Alexandria - expozitie temporara (2006)
h. mai multe expozitii temporare (3-4) la Muzeul National de Istorie, Bucuresti(2004 - prezent)
i. alte muzee ale inchisorilor (Pitesti, Aiud)
j.proiecte in curs de realizare (Fagaras, Ramnicu-Sarat)
k.Proiectul Muzeului Taranului Roman care va avea loc in mai 2008: Recuperare, Reconditionare, Refolosire (vezi articol blog)
l. ... (de completat de catre cei care stiu mai multe: muzeu.in.romania@gmail.com)

In urma acestei listari de probleme si institutii care s-au ocupat cu aceasta expunere, se vede destul de clar cum ca(,) Comunismul nu e unul, ci mai multe, si ca fiecare dintre noi face ce poate si ca viziunile curatorilor difera destul de mult (din motive artistice, ideologice, socio-politice).

Ati vazut vreo expozitie despre comunism care sa va impresioneze in vreun fel (pozitiv sau negativ)?

Haideti sa incepem sa vorbim despre asta. Cine ce proiecte mai stie ca se intampla in Romania, ce probleme se ridica (de orice natura) in realizarea acestor expozitii, in interpretarea lor s.a.m.d

Obiectul, antidot la plictiseala!

Cand v-ati plictisit ultima data?

Plictiseala de nefacut nimic, sau plictiseala de facut ceva ce nu va place...
Daca iti dai un timp de gandire (1,2,3,4)
o sa fii destul de surprins sa aflii ca tu, el, ea, foarte multi dintre noi s-au plictisit sa faca multe din lucrurile pe care le fac (sa se scoale in fiecare zi de dimineata ca sa mearga la munca, sa faca piata, sa faca conversatii, sa faca ce fac profesional, personal, social) sau, mai rau, s-au plictisit pt ca nu au nimic de facut (nici in bine, nici in rau).

Ce zice Kirkegaard in 1843:
“What wonder, then, that the world goes from bad to worse, and that its evils increases more and more, as boredom increases, and boredom is the root of all evil. The history of this can be traced from the very beginning of the world. The gods were bored, and so they created man. Adam was bored because he was alone, and so Eve was created. Thus boredom entered the world. And increased in proportion to the increase of population. Adam was bored alone; then Adam and Eve were bored together, then Adam and Eve and Cain and Abel were bored en famille; then the population of the world increased, and the peoples were bored en masse. To divert themselves they conceived the idea of constructing a tower high enough to reach the heavens. This idea is itself as boring as the tower was high, and constitutes a terrible proof of how boredom gained the upper hand. The nations were scattered over the earth, just as people now travel abroad, but they continued to be bored.”
Kierkegaard, Either/Or (1843)

-M-am plictisit, ce sa fac?! isi intreaba copilul parintele?
-Ia-te cu mainile de fund si sari in sus! vine raspunsul prompt.

Remediul...: fa ce-ti place!
Unora le plac obiectele, altora ideile. Sa le amestece, coasa, lipeasca, coleze. Obiectele, spune si Irina atat de frumos, sunt puternice, sunt vii, tridimensionale, au striatii, ascunzisuri, pete, culori, defecte, petice, cusaturi. Viata ideilor parca nu poate fi citita atat de usor; le vezi mai greu peticele si rosaturile (morale!). Dar cand le vezi, parca devin si ele ideile, tridimensionale, si atunci e mai bine... Si atunci, chiar si muzeul lui Maurizio Catellan, cel "invizibil" e mai usor de suportat! Ba chiar pare poetic sa-ti decorezi mintea pe dinauntru inainte sa adormi, cu obiecte din muzeele pe care le-ai vazut in colturi diferite de oras sau de lume.

Ma gandesc: oamenii au inventat arta tocmai ca sa scape de plictiseala, ca sa sparga realitatea conventionalului. Si atunci cum se face ca pana si spatiile in care arta se odihneste, adica muzeele, sunt atat de plictisitoare!? Sa fie pelicula de praf care acopera obiectele de vina pentru platitudinea la care au fost aduse, sau etichetele afirmative si totalitare, sau vitrinele turtitoare.

Trebuie sa fie ceva legat de puterea asta a obiectului, de tridimensionalitatea lui...

.......................
"Dacă în Rai nu sînt foarte multe obiecte, apăi chiar că nu mă interesează! Adică să plutesc numai aşa, peste norişori şi peste lucruri foarte inconsistente şi pozitive? Un loc fără tensiuni? Pentru numele lui Dumnezeu, dar cum poate fi posibil un loc fără tensiuni?! Un loc în care nu are nici un rost să te opui, să invenţi ceva, să răstorni totul cu susul în jos?" (Irina Nicolau)

muzeul mic, imaginar al lucrurilor mici si chiar imaginare

"Museums should be invisible. I like art works and institutions that escape any physical presence. Things you can carry in your mind or in your pockets. It's not a matter of laziness or frustration: maybe it's a form of ascetism. With an imaginary museum you can do whatever you want, you can think about it before falling asleep, or you can go out in the morning and build it from scratch. And if it doesn't work, there is nothing to be ashamed of. You can always say that it was simply an exercise of loss. In the end, I just think there is a certain strength in being invisible." (Maurizio Catellan, Palais de Tokyo, apud Calum Storrie, The Delirios Museum, introduction)

Ce parere aveti despre un astfel de muzeu/ un astfel de fel de a face lucruri?
Ma gandesc la Horia Bernea care spunea ca nu trebuie sa-ti spui proiectele pe care le visezi, gandesti. Trebuie sa le lasi sa dospeasca in interior si apoi, cand sunt gata, sa le asterni pe hartie/panza/piatra/lemn. Adica sa le faci.
Ce ma intriga la citatul de mai sus e ca, in cazul muzeului visat, nu exista o forma ideala care sa existe in realitate. Un muzeu frumos si bun, ar exista doar in vis. Asa o fi?