vineri, 10 octombrie 2008

Despre spatiul potential si joc

In psihanaliza exista o teorie despre spatiul potential (a lui Winnicott), care mie mi s-a parut ca se poate aplica acelor muzee speciale (care ne plac), pe care le-am vazut sau doar imaginat...muzeelor antidot la muzeul clasic.


Spatiul potential e un spatiu liminal intre lumea interioara (a fanteziei) si realitate. Un spatiu care este vizibil in special la copii in faza in cere "incep sa fie", adica sa se joace cu obiectele din jurul lor, sa se inventeze, cunoasca pe ei insine. In acel moment, spune Winnicott, ei nu mai traiesc nici in lumea lor interioara (a fanteziei), dar nici in cea pe care noi o numim reala (a obiectelor si oamenilor din jur).  Fantezie, spune Winnicott, nu e sinonima cu imaginatia sau creativitatea, ci este: the biologically determined psychological representation of instinct.

Ce intra in acest spatiu potential?

Pai jocul.

Experimantarea. Si ceea ce Winnicott mai numeste "area of transitional phenomena", "area of creativity", "the dream space", "tehnic analytic space", "area of cultural experience".

Tot ce este intre externul -real si internul-fanteziei, tot ceea ce cream cu totii atunci cand ne experimentam prin joc visele cu ochii deschisi.  

Eu una m-am jucat de multe ori de-a cantareata. Stateam cu orele in fata oglinzii si vorbeam ca in fata unei mari audiente, sau cantam pe o scena fiind. Cantecele, erau de cele mai multe ori, productie proprie.  Vise cu ochii deschisi cred ca avem cu totii si azi...sau poate am avut pana de curand. Ce n-as vrea sa fiu acum nu stiu unde, sa pot primi slujba aia... si sa fac asta si asta... . Casa in care ma voi muta va arata asa... Si bucuria cea mai mare vine nu atunci cand realitatea chiar devine ce-ai visat, dar cand incepi sa iti urmaresti visele cu ochii deschisi, jocurile de-a... si vezi ca se poate, ca da, si tu poti cu puterea dorintelor si jocurilor izvorate din tine, da o anumita consistenta realitatatii. 

Bun,

acum ce are asta cu muzeele?

Pai mare parte din muzeele pe care le stim cu totii sunt spatii deosebit de serioase si atoase, cum spuneam in proclamatie. Spatii ale unor discursuri ale unei realitati brute, dure, serioase. De parca n-ar lucra cu obiecte frumoase sau interesante?!

Doar cateva reusesc sa se scuture de ... seriozitate si sa fie "vii" (spun MTR-istii) adica sa experimenteze, sa se joace serios, creativ (asa cum fac si copiii, si noi in fata oglinzii): cu ideea de muzeu, cu noi vizitatorii, cu ele insele.

Exista cateva care, dupa parerea mea, sunt muzee ale spatiului potential: Museum of Jourassic Technology si ultimele doua camere din stanga de la parterul MTR. Intra, dincolo de usa incepe timpul!

Ele sunt mai mult decat spatii interactive in care vizitatorul se poate juca de-a x sau y. Sunt muzee dialogice, liminale, care leaga lumea noastra interioara a fanteziei de cea a realitatii, sunt locuri care ne tin suspendati intre acestea doua. 

Intrebarea si provocarea e: simtiti si voi ca muzeele astea sunt antidot la muzeul serios?

Le simtiti potentialitatea destabilizatoare, jucausa?


Si daca da, ce e de facut cu asta?






4 comentarii:

Simbad spunea...

sincer, n-am prea inteles ce e cu spatiul asta potential si nici la ce-ar putea folosi el... :(

Gabriela NC spunea...

Am modificat textul postat. Iar parte mare din citat includ aici, in comentarie. Pt cine vrea sa sa vada sursa teoriei lui Winnicott. Acum intelegi ceva?

"Potential space is a metaphor for the state of mind in which the baby 'begins to be' (Winnicott 1967: 98) It is only in this state of mind that the infant, child, or adult is alive as a human being (Winnicott 1971a). Forms of potential space include the area of transitional phenomena, the area of creativity, the dream space, teh analytic space, and the area of cultural experience. (...) Potential space is the space between the baby and the object...this space must remain potential because the actual space would involve a dissolution of interpersonal and intrapersonal connectedness, leaving the individual alone without access either to the other or to himself. Potential space is the space in which we live; it is an intermediate area that lies between reality and fantasy (Winnicott 1968, 1971a, cited at p 257). Both our inner world (fantasy world) and the outer world (external reality) are perceptual fields that the individual responds to and makes use of, but neither is a personal creation... Winnicott considers fantasy to be out of the realm of creativity: he contrasts fantasy and imagination. First is a static dissociated process that remains isolated from leaving and dreaming, second is the result of a transformation that fantasy undergoes when it is brought into potential space of one's fantasies. This is why Winnicott says taht the potential space is the place in which we live. We are not alive in the realm of the reality or in the realm of fantasy. If we resiude only in one realm or the other, we are simply reflexively reactive to external or internal stimuli that do not represent anything, but simply are. In potential space, the area between fantasy and reality, we are alive in teh sense that we are the interpreters, and therefore creators , of our experience; we interpret reality in terms of fantasy, and fantasy in terms of reaity, using each to give meaning to the other, thus giving theother vitality. At the same time, reality and fantasy each negate the other, thus rendering the other safe by preventing it from becoming too powerful. Finally, potential space is an area of experiencing. It is only through the act of being in the world with another person that fantasy (the biologically determined psychological representation of instinct) and reality can come to be created by the individual. It is only in the course of the individual's living in the world and relating to objects that he creates personal meanings through which he can discover who he is. Both one''s symbolic creations and one's object relations serve as mirrors in which one can see one's reflection and thereby discover who one is. p 258
p 260-1 The dialectic of reality and fantasy in playing: experience in potential space is both real and imaginary. Play is not the summation of reality and fantasy: it is a state of mind in which reality and fantasy create one another dialecticce.meaning is not generated and so reality and fantasy do not create one another dialectically !!!" ( Thoas Ogden - Playing, Dreaming, and Interpreting Experience: Comments on Potential Space, pp. 255-78, in Gerard Fromm and Bruce Smith eds. - The Facilitating Environment: Clinical applications of Winnicott's Theory.)
Cum vi se pare teoria asta? Se poate aplica la ceva?

Simbad spunea...

hai ca incep sa ma luminez :)
Totusi, conceptul imi pare bun ca si concept analitic, adica poti analiza expozitii existente cu ajutorul lui, cum faci tu, poti spune ca de-aia ne plac, pentru ca apeleaza la spatiul nostru potential.
Mi se pare insa greu sa iti propui sa transpui un astfel de concept in expozitie. Se poate, dar trebuie sa Crezi cu adevarat in el, sa-l internalizezi, sa re-creezi.

Simbad spunea...

.p.s. imi place mai mult pagina de titlu asa. se poate citit textul!