marți, 3 iunie 2008

Provocare. The Unexhibitable

...primită pe H-Museum

Dear Colleagues,

We are working on an issue of "Exhibitionist," the journal of the National Association for Museum Exhibition (NAME), part of the American Association of Museums. The theme of the issue (Fall 2008) will be "The Unexhibitable."

In this issue we hope to publish some of your replies to the question below, along with other articles on a variety of topics some might consider "Unexhibitable." We are talking with museum colleagues from all over the world, and we'd like to ask you to add your voice to the discussion. We give a number of ideas below, just to get you thinking, but don't feel you have to discuss any or all; you may have other thoughts. It's up to you. We need your responses by June 15, 2008. 

No more than 200 words, please. Also please give name, and affiliation/organization if any, and country.

For any comments we publish, we will run article by you for review before printing.

Question:

Is there any idea or topic that you consider to be "Unexhibitable"? That is, incapable of being made into an engaging museum exhibition? If so, please say why and give an example(s). Or if you think there is nothing that cannot be exhibited, please also explain and give an example(s):

Some of the reasons people have already discussed are the following. You may talk about one or several of these, or provide your own example. Is there a topic or idea that is:

- too controversial or sensitive

- too violent

- too revolting or disgusting

- too abstract

- too ordinary or insignificant

- untimely - could/could not have been exhibited years ago, as opposed to now; or perhaps in a few years, but not now.

- constrained by place- my museum/country could/could not do it, as opposed to another museum/country

- unexhibitable for some other reason?

Please send responses to gretchenjennings@rcn.com and mmcconnell@mos.org 

We also encourage you to go to www.exhibitfiles.org where there is a blog on this subject. We will be collecting comments from the blog as well.

Thanks and we look forward to hearing from you.

Gretchen Jennings

Editor

Exhibitionist  www.n-a-m-e.org

Washington, DC


Maureen McConnell

Senior Exhibit Developer

Museum of Science, Boston

 

luni, 10 martie 2008

vizitator - curator

Intr-unul din mesajele pe care le-am primit acum cateva zile pe blog se punea aceasta problema a vizitatorului caruia nu trebuie sa i se dea "ce cere," ci care trebuie educat de catre muzeu (curator): "publicul se mai si educa ca daca i se ofera "ce cere" o sa ajungem sa avem muzee gen emisiunile de la OTV (exagerez putin, desigur). Si mai e o chestie... majoritatile intotdeauna gresesc."

Nu stiu cum gresesc majoritatile. Stiu doar cum gresesc unii indivizi. (e mai usor de detectat)

O sa incep prin a va intreba: Ati vazut vreo expozitie in care sa i se dea publicului ce cere?
Dar ca sa fi vazut o astfel de expozitie trebuie sa presupuneti ca muzeografii si curatorii din Romania stiu ce vrea publicul. Nu?
Sau daca doar intuiesc, cam ce ar vrea, cum ar arata o astfel de expozitie, existenta sau nu?
Hai sa ne gandim impreuna...

Numai dupa ce ne vom fi imaginat/ vazut o astfel de expozitie putem face urmatorul pas, si anume sa ne intrebam daca e o expozitie care merita sau nu, ridica intrebari sau nu, etc.

Nu pot decat sa ma gandesc la sutele de expozitii care sunt facute de curator doar pentru ca asa vrea el si toate, dar toate nu spun mai nimic. Sunt astea mai presus de cele in care i se da publicului ce vrea?!

Nicolas Bourriaud in "Realational Aesthetics" (Les presses du reel, 2002) spune ca orice vizitator are dreptul sa se intrebe urmatoarele intrebari o data aflat in fata operei de arta/ a instalatiei/ a expozitiei de muzeu sau galerie: "Does it give me a chance to exist in front of it, or, on the contrary, does it deny me as a subject, refusing to consider the Other in its structure. Does the space - time factor suggested or described by this work, together with the laws governing it, tally with my aspirations in real life? Does it criticize what is deemed to be criticisable? Could I live in a space-time structure corresponding to it in reality?"

Vizitatorul contemporan vrea sa fie bagat in seama, el e "the Other" (Celalalt) de care trebuie tinut seama. Asta stim mai mult sau mai putin. Dar ceea ce putem cu greu concepe e ca artistii/ curatorii contemporani au nevoie de vizitatori, de prezenta, de raspuns. Artistul nu se mai suie sus pe soclul Renascentist al omului de geniu si spune: priviti-ma, priviti-mi arta! A constientizat ca cel mult, el este un mediator pentru un mesaj care trebuie sa ne apartina tuturor. Cu atat mai mult cand e vorba de curatori, care reaseaza obiectele si construiesc un concept.Nu cer sa fiti de acord cu Bourriaud sau cu Felix Guattari (din care Bourriaud se inspira), ci doar pun o problema...

De asemenea, nu cred chestionarele sau sonadajele in muzee sunt solutia perfecta. Ar trebui sa vedem cum anume sunt concepute, ce fel de intrebari: deschise/inchise contin, etc.
Intuiesc si eu ca si altii ca un artist bun/ curator de expozitie nu isi intreaba la intrare vizitatorii: voi ce vreti, ce cereti? (desi unii o fac - ei se numesc mai nou "artisti antropologi").
Sunt si unii curatori care au simturile foarte ascutite si intuiesc "problema". Am in minte doua exemple, dar nu le spun. Vrea sa aflu si de la voi astfel de nume si povestile lor, pe care eventual sa le trimiteti la muzeu.in.romania@gmail.com spre a fi publicate pe blog.

Imi vine in minte ce spunea o doamna foarte inteligenta si plina de viata la o conferinta: "mie nu-mi pasa ce spun spectatorii!" Daca esti genial, poate (dar poate) ca poti sa nu-ti pese, pentru ca intuiesti... Dar daca nu esti, atunci ce iese?

vineri, 7 martie 2008

feste suprarealiste

Nu stiu cum vi se pare voua imaginea din articolul precedent, dar mie una, cand am incercat sa o scot si n-am reusit mi-a provocat un ras teribil. Din motive de neiscusinta tehnologica am fost pusa in fata urmatoarei dileme: sa postez textul asa, cu imagine, sau deloc. Am ales ce se vede!
Cum am ajuns la imaginea asta.
Orice calculator este vandut cu niste imagini in folderul Pictures. Asa e una dintre ele. Am atasat-o articolului, sa vad cum apare cu o imagine oarecare. Apoi am realizat ca nu o pot sterge.
Va rog asadar sa cititi textul de mai jos si sa va amuzati de ce se intampla, sau daca nu, sa scuzati indecenta fetei din imagine. Nu e Mona Lisa, nici vreo alta frumusete suprarealista. Desi suprarealistilor sfera erotica (erotismul primitiv/primar) le era foarte drag, aceasta imagine nu le-o dedic lor, ci intamplarii.

Furtul din muzeu sau de ce are Mona Lisa mustata?


Stiati ca Mona Lisa a fost furata din Louvre?

Si ca, cu aceasta ocazie, Apollinaire a intrat la inchisoare cateva zile. Motiv care l-a facut sa se certe cu Picasso si sa fie pe aceeasi lungime de unda cu Marinetti si al lui manifest futurist: "Museums: cemeteries! ...Identical, surely, in the sinister promiscuity of so many bodies unknown to one another. Museums: public dormitories where one lies forever beside hated of unknown beings. ...Turn aside the canals to flood the museums!"(F.T. Marinetti, The Founding and Manifesto of Futurism, 1909)

Sa va spun cum s-a intamplat.
Apollinaire avea un prieten care uneori juca si rolul de secretar, pe nume Gery Pieret, acuzat de mai multe ori de sustrageri mai mici sau mai mari din tot felul de institutii culturale. Si nu neaparat ca sa fure, ci ca sa arate ca sistemul de securitate al muzeelor din Franta e foarte deficitar, sau poate doar asa, pentru spectacol. In 1907 Pieret a facut rost de doua statuete iberice nu se sie exact cum si de unde pe care a vrut si chiar a reusit sa i le vanda lui Picasso. Unii spun ca Picasso stia de unde proveneau statuile, dar a pastrat secretul, altii ca nu. Ideea e ca atunci cand a disparut Mona Lisa din Louvre, Pieret s-a dus la sediul unui ziar, a pus o alta statuie furate pe masa si a zis: uite, se poate fura orice din Muzeele din Franta! Va dati seama ce a urmat...
Apollinaire, temandu-se ca nu cumva sa se faca legatura intre statuile furate si Mona Lisa disparuta, a dat fuga la Picasso si l-a avertizat asupra originii incerte a celor doua statui iberice. Picasso, spaniolul si Apollinaire, italianul (nascut la Roma) de teama sa nu fie expulzati din tara s-au gandit sa scape intr-un fel de cele doua statui. Dar cum? Au pus statuile intr-o valiza si s-au gandit sa arunce obiectele incriminatorii in Sena. Zis si facut! La noapte o facem, si-or fi zis ei. Toata dupa-amiaza au peterecut-o jucand carti si band (ca niste banditi ce se aflau). Apoi se spune, ar fi pornit amandoi cu valiza la spinare prin Paris. Si tot mergand asa... nu stiu cum se face, dar planul a fost abandonat. Le-o fi parut rau de valoarea statuilor, sau poate ca aruncarea asta rusinoasa a unor opere de arta in rau, nu cadra cu imaginea celor doi.
Asa se face ca Apollinaire, dupa ce a fost vizitat de Pieret, a dus statuile la redactia aceluiasi ziar chair a doau zi. Si redactorii ziarului ar fi promis sa nu spuna cine le-a adus. Dar, nu se stie cum, a doua zi de dimineata politia l-a trezit pe d-nul Apollinaire din pat. Au perchezitionat casa si ce au gasit?! Probe incriminatorii in ce priveste celalat furt... Mona Lisa!
Apollinaire a fost arestat si Picasso doar interogat. Cel din urma a spus: Cine, eu? Dar despre ce vorbiti, stimabililor?! Cu alte cuvinte a spus ca el habar nu are de niciun furt.
Dupa cateva zile, cu ajutorul prietenilor influenti Apollinaire a fost scos cu greu din inchisoare. Si in 1913 in L'Antitradition Futuriste a oferit "une rose" prietenilor lui artisti si "MER...DE..." academicienilor, istoricilor si muzeelor.
Bun, si totusi, ce s-a intamplat cu Mona Lisa lui Leonardo Da Vinci?
Pai, intr-o zi a aceluiasi an, un mercenar de arta din Florenta primeste o scrisoare: Doriti sa achizitionati Mona Lisa?
Ba, pardon, spuse el. Eu achizitionez doar "originale" a raspuns acesta in scarba, incercand sa faca o gluma. Dar ce gluma?
Un anume Leonardo Vincenzo vine a doua zi la el si-i spune: o vrei sau n-o vrei pe Mona Lisa?
Mercenarul se sperie, cheama politia, imprejmuiesc hotelul lui Vincenzo si cu aceasta ocazie, gasesc si tabloul furat.
Ce voia Vincenzo?
Voia sa restituie Italiei o opera care-i apartine, spune el, si care pe nedrept e expusa la Louvre.
Agitatia se termina. Tabloul e plimbat prin cateva expozitii la Roma, Florenza, Milano, si apoi returnat Louvre-lui care il pironeste intr-o vitrina de sticla supra securizata din care nu a mai iesit niciodata de atunci incolo.
Povestea nu se termina aici. D'Anunzio spune ca de fapt el l-a angajat pe Vincenzo sa fure tabloul. Sa-l credem? In 1919 Marchel Duchamp cumpara o reproducere ieftina a Mona Lisei si ii adauga o mustata... ca prea a fost de poveste toata tarasenia... Salvador Dali, face si el o versiune a Mona Lisei cu o mustata mai groasa si mai stufoasa, si egoist cum il stiti, transforma Mona Lisa intr-un auto-portret. Banski, ati auzit de Bansky? Graferul londonez, se furiseaza in Louvre si agata pe unul din pereti un tablou al Mona Lisei (cumparat din piata) pe a carei fata adauga un mare smiley...si tot asa. Tabloul a fost detectat dupa cateva ore.
Apollinaire le-a dat numele suprarealistilor de suprarealisti si tot el a fost considerat primul curator al "The Delirious Museum" de autorul cartii (cu acelasi nume) din care m-am inspirat - Calum Storrie.
Muzeul Delirant incepe acolo unde se termina cel securizant si clasic. Mona Lisa, gratie suprarealistilor, a lui Vincenzo, a politiei, etc a facut pentru un timp acest muzeu posibil chiar si in realitate.
Cartea asta despre muzee o recomand din suflet tuturor celor ce se pot bucura de astfel de intamplari intamplatoare. E ca unul din cele mai bune filme pe care le-am vazut vreodata!

miercuri, 5 martie 2008

Comunism? Anti-comunism? Cum expunem perioada 1945-1989 in muzee si expozitii?

Titlul este o intrebare, pentru ca sper, multi dintre noi cred ca expunerea trecutului recent al Romaniei
(1)nu se face dupa o reteta,
(2)nu poate contine totul / cum s-a trait si murit in comunism, din ilegalitate miscarii comuniste pana in 89/,
(3)poate naste dezbateri legate de continut dar si de forma - benefice, de altfel-,
(4) presupune ca nu toti oamenii din Romania au trait la fel in acea perioada - de unde si mai multe tipuri de memorie a acelei perioade -
(5) pleaca de la diferite obiecte (existente sau nu in arhivele muzeelor)/ fonduri/ inclinatii artistice - muzeale
(6) vizeaza diferite aspecte ale perioadei, etc

Haideti sa o luam asa. O sa incep sa enumar muzee sau expozitii din Romania (chiar institutii/persoane private) care au expus aspecte ale vietii in comunism in muzee sau expozitii!

a.Muzeul Taranului Roman, Bucuresti (expozitia permanenta de la subsol "Ciuma" - 1997 - prezent)
b. Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, Sighetul -Marmatiei (expozitie permanenta, aproximativ 50 de sali - celule ale fostei inchisori 1997 - prezent) - Academia Civica
c. Muzeul de Arta Contemporana -
d. Arhivele Nationale in colaborare cu IRIR- expozitie temporara (2005)
e. Parcul de distractii al lui Dinel Staicu de la Podu, Craiova (2004? - prezent)
f. Festivalul de arta pentru tineret - Imaginea violentei, violenta in Imagine - "Rosu domestic" - expozitie temporara (2005) - Grupul Acordeonului 15
g.Muzeul Agriculturii din Alexandria - expozitie temporara (2006)
h. mai multe expozitii temporare (3-4) la Muzeul National de Istorie, Bucuresti(2004 - prezent)
i. alte muzee ale inchisorilor (Pitesti, Aiud)
j.proiecte in curs de realizare (Fagaras, Ramnicu-Sarat)
k.Proiectul Muzeului Taranului Roman care va avea loc in mai 2008: Recuperare, Reconditionare, Refolosire (vezi articol blog)
l. ... (de completat de catre cei care stiu mai multe: muzeu.in.romania@gmail.com)

In urma acestei listari de probleme si institutii care s-au ocupat cu aceasta expunere, se vede destul de clar cum ca(,) Comunismul nu e unul, ci mai multe, si ca fiecare dintre noi face ce poate si ca viziunile curatorilor difera destul de mult (din motive artistice, ideologice, socio-politice).

Ati vazut vreo expozitie despre comunism care sa va impresioneze in vreun fel (pozitiv sau negativ)?

Haideti sa incepem sa vorbim despre asta. Cine ce proiecte mai stie ca se intampla in Romania, ce probleme se ridica (de orice natura) in realizarea acestor expozitii, in interpretarea lor s.a.m.d

luni, 3 martie 2008

Obiectul, antidot la plictiseala!

Cand v-ati plictisit ultima data?

Plictiseala de nefacut nimic, sau plictiseala de facut ceva ce nu va place...
Daca iti dai un timp de gandire (1,2,3,4)
o sa fii destul de surprins sa aflii ca tu, el, ea, foarte multi dintre noi s-au plictisit sa faca multe din lucrurile pe care le fac (sa se scoale in fiecare zi de dimineata ca sa mearga la munca, sa faca piata, sa faca conversatii, sa faca ce fac profesional, personal, social) sau, mai rau, s-au plictisit pt ca nu au nimic de facut (nici in bine, nici in rau).

Ce zice Kirkegaard in 1843:
“What wonder, then, that the world goes from bad to worse, and that its evils increases more and more, as boredom increases, and boredom is the root of all evil. The history of this can be traced from the very beginning of the world. The gods were bored, and so they created man. Adam was bored because he was alone, and so Eve was created. Thus boredom entered the world. And increased in proportion to the increase of population. Adam was bored alone; then Adam and Eve were bored together, then Adam and Eve and Cain and Abel were bored en famille; then the population of the world increased, and the peoples were bored en masse. To divert themselves they conceived the idea of constructing a tower high enough to reach the heavens. This idea is itself as boring as the tower was high, and constitutes a terrible proof of how boredom gained the upper hand. The nations were scattered over the earth, just as people now travel abroad, but they continued to be bored.”
Kierkegaard, Either/Or (1843)

-M-am plictisit, ce sa fac?! isi intreaba copilul parintele?
-Ia-te cu mainile de fund si sari in sus! vine raspunsul prompt.

Remediul...: fa ce-ti place!
Unora le plac obiectele, altora ideile. Sa le amestece, coasa, lipeasca, coleze. Obiectele, spune si Irina atat de frumos, sunt puternice, sunt vii, tridimensionale, au striatii, ascunzisuri, pete, culori, defecte, petice, cusaturi. Viata ideilor parca nu poate fi citita atat de usor; le vezi mai greu peticele si rosaturile (morale!). Dar cand le vezi, parca devin si ele ideile, tridimensionale, si atunci e mai bine... Si atunci, chiar si muzeul lui Maurizio Catellan, cel "invizibil" e mai usor de suportat! Ba chiar pare poetic sa-ti decorezi mintea pe dinauntru inainte sa adormi, cu obiecte din muzeele pe care le-ai vazut in colturi diferite de oras sau de lume.

Ma gandesc: oamenii au inventat arta tocmai ca sa scape de plictiseala, ca sa sparga realitatea conventionalului. Si atunci cum se face ca pana si spatiile in care arta se odihneste, adica muzeele, sunt atat de plictisitoare!? Sa fie pelicula de praf care acopera obiectele de vina pentru platitudinea la care au fost aduse, sau etichetele afirmative si totalitare, sau vitrinele turtitoare.

Trebuie sa fie ceva legat de puterea asta a obiectului, de tridimensionalitatea lui...

.......................
"Dacă în Rai nu sînt foarte multe obiecte, apăi chiar că nu mă interesează! Adică să plutesc numai aşa, peste norişori şi peste lucruri foarte inconsistente şi pozitive? Un loc fără tensiuni? Pentru numele lui Dumnezeu, dar cum poate fi posibil un loc fără tensiuni?! Un loc în care nu are nici un rost să te opui, să invenţi ceva, să răstorni totul cu susul în jos?" (Irina Nicolau)

duminică, 2 martie 2008

muzeul mic, imaginar al lucrurilor mici si chiar imaginare

"Museums should be invisible. I like art works and institutions that escape any physical presence. Things you can carry in your mind or in your pockets. It's not a matter of laziness or frustration: maybe it's a form of ascetism. With an imaginary museum you can do whatever you want, you can think about it before falling asleep, or you can go out in the morning and build it from scratch. And if it doesn't work, there is nothing to be ashamed of. You can always say that it was simply an exercise of loss. In the end, I just think there is a certain strength in being invisible." (Maurizio Catellan, Palais de Tokyo, apud Calum Storrie, The Delirios Museum, introduction)

Ce parere aveti despre un astfel de muzeu/ un astfel de fel de a face lucruri?
Ma gandesc la Horia Bernea care spunea ca nu trebuie sa-ti spui proiectele pe care le visezi, gandesti. Trebuie sa le lasi sa dospeasca in interior si apoi, cand sunt gata, sa le asterni pe hartie/panza/piatra/lemn. Adica sa le faci.
Ce ma intriga la citatul de mai sus e ca, in cazul muzeului visat, nu exista o forma ideala care sa existe in realitate. Un muzeu frumos si bun, ar exista doar in vis. Asa o fi?

miercuri, 27 februarie 2008

Etichete, "The Timid Proud One"

Pentru ca legea copyright-ului nu-mi permite, nu pot sa va atasez imaginea tabloului lui Asger Jorn, "The Timid Proud One" ("Le Timide Orgueilleux") vazuta la Tate Mododern, Londra. Dar, daca o sa va fac macar un pic curiosi, veti merge singuri sa o cautati pe site: www.tate.org.uk.
Imaginea ca imaginea, dar ceea ce nici eu nu ma asteptam sa gasesc, sa ma agat de si sa ma impresionez, a fost eticheta ei. Inchipuiti-va, ca intr-o perioada in care eticheta este pusa la mare incercare (pentru ca, se spune, vizitatorii nu mai citesc asa ceva de plictisiti ce sunt si de lungi ce sunt ele, etichetele) eu am rams cu gura efectiv cascata citind cateva la Tate. Imi propusesem o vizita scurta, de maxim o ora in Galeria de Arta Moderna londoneza. Ma gandeam ca imi va fi suficient sa parcurg intreaga expozitie permanenta, pt ca de obicei privesc in graba totul, de la distanta, si ma apropii numai de ceea ce-mi face cu ochiul. Surpriza, asa cum spuneam, a fost ca am inceput sa citesc etichetele si ca ele m-au captivat intr-atat de mult, m-au bucurat si luminat, incat, din toata expozitia pemanenta am vazut o singura incapere.


Sa va dau un exemplu.
"Jorn had been a proeminent member of the CoBrA, a group of norther European artists whose improvisatory approach to painting was intended as a way of liberating their work from repressive bourgeois conventions. Although this painting was made several years after the group disbanded, it's child like style reflects the same principles. The figure embodies some misterious inner struggle, perhaps reflected in the title. John was a great believer in those kind of opposed dualities. "Tension in a work of art is negative-positive: repulsive-attractive, ugly - beautiful. If one of these poles is removed, only boredom is left," he said."


Si cu gandul la timidul orgolios, la tensiunile din arta si din viata oamenilor, privind iar la tablou si gandindu-ma iar la plictiseala si ce e aia plictiseala (in viata, arta) am tot stat si-am tot gandit. Si, evident, am privit tabloul cu alti ochi.

luni, 25 februarie 2008

Altfel de comunism într-un altfel de muzeu

Muzeul Taranului Roman organizează în luna mai exporimentul Cântarea României. Ultima ediţie. Recuperare, Reconditionare, Refolosire. Vom aduna împreună obiecte ale comunismului şi le vom întreba de sănătate. Le vom asculta şi înregistra poveştile şi ne vom întreba ce rost mai au obiectele astea în lumea de azi.

Vom avea nevoie de tineri entuziasti la pregatire dar mai ales in timpul evenimentului propriu-zis.

Vrem sa vorbim mai pe indelete despre ce vrem noi sa se intample la „Cantarea Romaniei", cum puteti voi sa va implicati, cine si ce sa faca. Cum vi se pare miercuri, 27 februarie, la ora 17.00 la Clubul Taranului?

Pentru detalii si confirmari de participare scrieti-ne la siminarb@gmail.com sau intrati pe blogul nostru http://cantarearomaniei.blogspot.com/

Va asteptam!

Simina Bădică, Viviana Iacob si Bogdan Iancu

joi, 21 februarie 2008

Academic tourism sau cine participă la conferinţe şi de ce

Fiindcă tocmai m-am întors de la o conferinţă pe teme muzeologice în Suedia la Norrkoping pe tema Comparing National Museums http://www.namu.se/ m-am gândit să povestesc în câteva rânduri la ce mi-a folosit.
Printre cei care lucrează în şi cu muzee în România nu foarte multă lume se înghesuie pe la conferinţe. Nu ştiu de ce. Poate pentru că cele la care au fost în ţară au părut plicticoase, poate pentru că de altele, e greu să auzi...

Deocamdată, părerea mea e că are şi Academic Tourism-ul rostul lui din motivele pe care le voi înşirui după cum urmează:
1. mai afli cine ce face (îţi dai mai bine seama unde te afli cu cercetarea, intuiţiile, ambiţiile profesioanele, cum ar veni iei o gură foarte puternică de REALITATE)
2.întâlneşti oameni, stabileşti contacte, pui la cale noi proiecte sau prietenii
3. îţi vin idei (chiar şi din prelegeri cat se poate de plicticoase. Observaţie: cele mai bune şi interesante răspunsuri le auzi plecând de la cele mai proaste întrebări)
4. înţelegi mai bine ce vrei tu să spui-să scrii (confruntat cu o alteritate, se şlefuiesc mai bine gândurile)
5. înveţi să prezinţi un subiect în faţa multor oameni
6. vezi noi oraşe, ţări
7. călătoreşti şi mănânci de cele mai multe ori gratis mâncăruri pe care nu ţi le găteşti singur în bucătărie
8. ai mai mult timp să fii cu tine
9. te întorci bucuros acasă, la viaţa fără de conferinţe
Despre părţile proaste ale aceluiaşi mers la conferinţe scriu altă dată.

Proclamatie blog "Muzeu în România"

Muzeul este un loc de întânire. Vă rog să le daţi la o parte sau să le uitaţi pe cele care v-au plictisit sau întristat vreodată (pentru că în loc de pieţe în care să strigi, să dansezi, să mănânci sau să trăncăni, erau mai degrabă temple, biblioteci sau mai ştiu eu ce lucruri serioase- aţoase). Acest dat la o parte vă poate face să vă întrebaţi : dar oare am văzut eu vreodată un muzeu care să-mi placă ?! Pe muzeul pe care l-aţi văzut sau doar imaginat vreau să-l scot la lumină, să ne bucurăm de el, sau să-l facem să existe.

De aceea m-am gândit la un blog despre muzee. Pentru că şi blogul este un loc de întâlnire virtuală, şi pentru că el poate permite celor cu adevărat interesaţi să devină co-editori, scriitori, ganditori, muncitori, projectori, fabricatori, şi ce altfel de tori mai vreţi voi. Aşadar trimiteţi texte închegate sau doar frânturi de gânduri, bâlbâieli muzeografice la muzeu.in.romania@gmail.com Cu foarte mare bucurie am văzut că lucrurile pe care le faci împreună cu alţi oameni ies … mult mai cizelate decât dacă le-ai face singur. Arta asta a dialogului, e mare lucru ! Vreau să facem muzeografie în România vorbind, la mai multe mâini, mai multe gânduri, în mai multe limbi. Nu mă interesează doar muzeele din ţară, ci toate muzeele care ne dau de gândit. Dacă vi se pare prea dulce textul ăsta, adăugaţi puţin amar.

luni, 11 februarie 2008

Top 10 al muzeelor din Bucureşti

România Liberă a realizat un top 10 al muzeelor din Bucureşti. Criteriile au fost, în mod interesant, nu numai numărul de vizitatori ci şi noutatea discursului muzeal, relaţia cu vizitatorii şi tehnicile de promovare. Pe locul întâi, Muzeul Ţăranului Român. Un loc binemeritat, pledez eu pro domo, având în vedere criteriile alese. Destul de dure (dar din păcate, adevărate) sunt aprecierile despre muzeele aflate pe ultimele locuri. Si îmi place ideea de "muzeu învechit moral".

Aşteptăm şi alte păreri! 

Iată articolul:

"Desi unele detin colectii bogate si atractive, muzeele invechite moral sunt mai putin vizibile decat cele care se implica activ in viata culturala.

Doar cateva dintre muzeele bucurestene si-au innoit semnificaiv discursul muzeal, punand accentul pe tehnici moderne de prezentare si promovare adecvata.

Din cele 32 de muzee si case memoriale din Bucuresti, Muzeul Satului, Muzeul National de Arta si Muzeul de Istorie Naturala "Grigore Antipa" se afla in continuare in topul preferintelor publicului general,reflectate de numarul relativ mare de vizitatori anuali (207.000 de vizitatori in 2007 pentru Muzeul Satului, cate 112.000 pentru celelalte doua). Insa, daca tinem cont de ritmul in care au fost innoite colectiile specifice si, mai ales, de modalitatile de prezentare si de promovare a expozitilor, doua muzee bucurestene au fost in ultimii ani deosebit de active – Muzeul Taranului Roman si Muzeul National de Arta Contemporana. Topul prezentat a rezultat din combinarea criteriilor care tin de bogatia si gradul de interes al colectiilor, de tehnicile de prezentare si de discursul muzeal per ansamblu, cu criteriul calitatii serviciilor oferite (editare de cataloage, vizite ghidate), promovarea (relatia cu presa, campanii publicitare, website, relatia cu publicul) si activitatile si evenimentele conexe (proiecte de cercetare, relatia cu mediul profesional si academic, fundatii si alte institutii, activitati educationale, participare la festivaluri, gazduire evenimente etc.)

 

Muzeul Taranului Roman

1 Reinfiintat in 1990 sub conducerea lui Horia Bernea, MTR a reusit in numai sase ani sa obtina o distinctie cu care nu se poate lauda nici un alt muzeu romanesc: European Museum of the Year Award, un premiu Oscar sau Nobel european al muzeelor. Pentru a acorda premiul, o comisie a studiat reprezentativitatea si gradul de interes al colectiilor, expozitiile si discursul muzeal, serviciile facute publicului, ambianta, gestiunea, personalul, publicatiile, promovarea si comunicarea. De atunci, MTR a pastrat aceeasi maniera creativa de expunere, acelasi discurs muzeal inovator, aceeasi implicare in proiecte academice sau culturale si aceeasi echipa activa si competenta. Campaniile media, evenimentele gazduite, concertele din localul asociat, atelierele organizate il recomanda drept cel mai activ muzeu la ora actuala.


Muzeul National de Arta al Romaniei

2 Desi discursul muzeal si institutia ca atare sunt mai degraba invechite, MNAR detine una din cele mai importante si mai consistente colectii de arta, unica in lume prin obiectul ei, cu care muzeele mai tinere cu greu pot concura. Nu numai Galeriile de arta romaneasca veche si moderna, dar si Galeria de arta europeana contin capodopere de prima mana. Expozitiile temporare sunt cateodata minore, dar recenta retrospectiva Grigorescu, expozitia de arta romaneasca de avangarda sau de sculptura britanica contemporana sunt evenimente de exceptie, care ar putea fi promovate mai bine publicului tanar.

 

Muzeul National de Arta Contemporana 

3 Desi sta foarte bine la capitolul promovare si activitati conexe si are o relatie privilegiata cu publicul, MNAC este un muzeu tanar care abia isi creeaza o colectie redutabila. Daca unele din expozitiile temporare gazduite constituie adevarate evenimente culturale, altele par incropite din orice au de oferit artistii contemporani locali intr-un anumit moment. 


Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa"

4 Cu toate ca s-a aflat intotdeauna in topul preferintelor publicului, iar in 2004 a dus o campanie publicitara premiata de relansare a imaginii, Muzeul Antipa isi justifica actualmente doar partial renumele. Colectiile sunt reinnoite si expozitiile regandite intr-un ritm prea lent si nejustificat, dat fiind potentialul domeniului acoperit. Participarea la evenimente precum Noaptea muzeelor si implicarea activa in evenimente care atrag publicul lasa de asemenea de dorit.


Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti"

5 Un muzeu original, cu potential turistic deosebit, Muzeul Satului practica un discurs muzeal mai degraba batranicios, care nu este justificat de domeniul de activitate.


Muzeul National de Geologie

6 Unul dintre muzeele mai putin cunoscute ale Capitalei gazduieste expozitii interesante si de regula atractiv prezentate. In ultima vreme participa la mai multe evenimente si le promoveaza adecvat, adesea in parteneriat cu vecinii sai, Antipa si MTR.


Muzeul National de Istorie

7 Un muzeu de domeniul trecutului, unde cu greu gasesti un ghid. Cu toate ca se implica in proiecte de cercetare si gazduieste expozitii temporare, acestea nu prea ajung la cunostinta publicului.


Muzeul Militar National

8 Posesorul unor colectii cu un potential deosebit de atractivitate pentru publicul tanar, Muzeul Militar nu se promoveaza si nu organizeaza evenimente.


Muzeul de Istorie si Arta al Municipiului Bucuresti

9 Cu un patrimoniu de peste 400.000 de obiecte, Muzeul Sutu ar putea beneficia mai mult de revirimentul interesului publicului fata de istoria si arhitectura capitalei.


Muzeul Literaturii Romane

10 Prezent cu cateva proiecte interesante in ultimii doi ani (Euroliteratur, U.R.M.E.) si gazda a unui cenaclu respectat, Muzeul Literaturii nu are mare lucru de aratat.

duminică, 10 februarie 2008

Copie sau original?

Îmi place foarte mult Egon Schiele. Iar Muzeul Leopold din Viena are cea mai importantă colecţie de lucrări ale lui Schiele. După ce văzusem tablourile lui în expunerea permanentă de la Leopold (vreo 3 săli numai Schiele) am revenit acum doi ani şi am avut o surpiză plăcută: expoziţie temporară cu desenele lui Schiele.

Când vizitez o expoziţie de desene, îmi place să mă apropii mult, mult de tot până văd tremuriciul creionului pe hârtie, ezitarea, îngroşarea, corectura. Ceea ce am făcut şi în acest caz.

Plină de încântare părăseam expoziţia când ochii mi-au căzut pe un ultim panou explicativ: din motive de conservarea a desenelor originale, cele expuse erau copii, făcute cu o super-nouă tehnică care reproduce cel mai mic detaliu. M-am simţit trădată. Oricât de fidele ar fi fost copiile, eu mă holbasem timp de o oră la ceva ce mâna lui Schiele nu atinsese niciodată, nişte foi pe care creionul lui Schiele nu greşise şi nu tremurase niciodată.

               

Mi-am amintit de întâmplarea asta de acum doi ani citind pledoarii, din anii ’70, pentru folosirea copiilor în muzeele de istorie.

Îmi dau seama că există nenumărate argumente pro dar mie tot mi se pare ceva în neregulă. Atât de în neregulă încât pune în chestiune ideea de muzeu. Ce fel de muzeu e acela care expune copii?

vineri, 1 februarie 2008

Muzeul de hârtie

Există un iz al comunismului pe care unii îl identifică imediat. Un magazin poate fi „comunist“ pentru că e prăfuit şi vânzătoarele sunt acre. Un oraş e „comunist“ pentru că are multe blocuri şi e murdar. Cred că fiecare are criteriile lui de identificare a nivelului de „comunism“ al unui loc sau al unei situaţii.

Pe mine mă interesează de ceva vreme ce face un muzeu „comunist“. Ce te face să strâmbi din nas la intrarea într-un muzeu şi să spui… Vai, dar ce expoziţie comunistă!?

Cred că am reuşit deja să identific un element: hârtia. Muzeele „comuniste“ sunt muzee de hârtie, muzee ale bidimensionalului: panouri, documente, text, mult text, fotografii, reproduceri, scheme, grafice.

Cu atât mai mult pentru expunerile unor teme contemporane. Iată un fragment din Revista Muzeelor, leat 1972.

„Oricât am pleda şi oricât am dori să expunem piese tridimensionale, soluţionarea eficientă a problemei nu poate veni decât tot de la hârtie (ne gândim la documente, la presă şi alte tipărituri, fotografii) căreia i se mai poate alătura şi macheta, singura soluţie de aducere în muzeu a unor obiective de dimensiuni mari, cu valoare istorică. Suntem nevoiţi să subscriem la acest punct de vedere deoarece pentru asigurarea conţinutului tematic a acestei părţi de istorie, hârtia rămâne totuşi cea mai „grăitoare“. Faţă de un obiect al unui demnitar sau al unui conducător de mişcare muncitorească noi preferăm hârtia pe care este scrisă o lege, un manifest, o chemare… Marile probleme sociale, economice, politice, etc., ce au frământat epoca în discuţie sunt oglindite în mod real şi complet în hârtie.“

Acum înţeleg mai bine hotărârea cu care Irina Nicolau scria despre al său muzeu-antidot în 1994: „La muzeul-antidot vii să te întâlneşti cu obiectele.“ (de citit si descărcat integral aici)

Imagine din expoziţie temporară (1979) la Muzeul de istorie a partidului comunist, a mişcării revoluţionare şi democratice din România (Şoseaua Kiseleff 3, actualul Muzeul al Ţăranului Român)

Revista Muzeelor. Index online

Indexul Revistei Muzeelor, înfiinţată în 1964, poate fi consultat online aici. Pentru a citi un articol integral trebuie să ajungi la o bibliotecă, dar e util să ştii de acasă ce cauţi. Sunt indexate toate articolele de la apariţie până în prezent, titlu, autor, temă. Mie mi-a fost de folos.

vineri, 25 ianuarie 2008

Joia lui Jean la MŢR

Din joi în joi, Muzeul Ţăranului Român organizează întâlniri cu muzeografii şi cercetătorii săi. Joia asta, Şerban Anghelescu ne-a vorbit de călătoriile şi mirările lui Dinicu Golescu, insistând pe experienţele muzeale, în Europa începutului de secol XIX, ale boierului român.

Am aflat cum cabinetele de curiozităţi avea ambiţii totalizante pe care muzeele de azi le-au pierdut. Un cabinet de curiozităţi nu cuprindea numai „curiozităţi“; dimpotrivă, el trebuia să cuprindă, conform unei scheme bine stabilite, TOTUL. Adică naturalia, artificialia şi scientifica. Naturalia: toate cele 3 regnuri (animal, mineral şi vegetal în ordine ierarhică). Artificialia: artefacte. Scientifica: aparate de măsurat. Trebuiau să fie o lume cuprinsă într-o cameră.

Astea nu le explică Dinicu Golescu, ci Horst Bredekamp în Nostalgia Antichitatii si cultul masinilor. Istoria cabinetului de curiozitati si viitorul istoriei artei (Idea, 2007).

Pentru mine, cabinetele de curiozității erau o metafora a haosului. Iată că nu, erau taman inversul!

Tot ieri am aflat că, acum 200 de ani, colecţie se zicea strânsoare.

joi, 24 ianuarie 2008

ce Dali vă place?

Trebuie să vă povestesc asta, că-i prea tare sa nu fie spusa mai departe...

În anii 1980 o expozitie retrospectivă cu lucrări importande de-ale lui Dali e adusă la Centre Pompidou şi apoi la Tate Gallery.
"La Paris deschiderea expozitiei a fost senzaţională. Staful muzeului tocmai intrase în grevă pentru salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă. Dar, în loc să boicoteze propriu-zis dreptul privat al vizitatorilor de a vedea, s-au adunat cu sutele la etajul al patrulea al clădirii, şi de la balcon au început să arunce cu confetti în Dali şi în cei din anturajul artistului. Pe fiecare bucăţică de hârtie ce credeţi că scria? GREVĂ (greve). Dali le-a făcut cu mâna şi-a izbugnit în râsete zgomotoase, mii de oameni cântau împrejur iar cele două mari partide franceze în opoziţie reciprocă au căzut de acord că acţiunea stafului e în acord cu evenimentul. În interior, o lingură de douăzeci de metri lungime era suspendată în aer, iar în căuşul lingurii stătea nici mai mult nici mai puţin decât o maşină Volkswagen. Cu aceeaşi ocazie municipalitatea deschisese oficial o staţie de metrou în stil Art-Nouveau. În interiorul foaierului au construit un munte, pe care trebuia să-l urci dacă voiai să vezi anumite exponate. Un cinematograf la etaj arăta unele din filmele făcute de Dali, muzica cânta şi picturile erau susţinută de nişte texte cât să înţelegi ceva. Trebuia să stai la coadă câteva ore ca să poţi intra în expoziţie. Banii încasaţi din bilete au fost suficienţi cat să recupereze costul transportului artefactelor.
La Londra, pe de altă parte, nu era nicio lingură, niciun munte, niciun cinematograf, şi foarte puţină informaţie despre artist şi viaţa lui. Picturile erau aranjate cuminte pe rânduri, într-o manieră austeră respectuoasă. Chiar dacă era expus faimosul Dali, nimeni nu a stat la coadă ca intre în galerie.
Parizienii au tratat expoziţia ca pe un festival. A fost politiyată, veselă, şi, cel mai important, deosebită pentru că suprarealistă. Spectacolul londonez a avut pretenţii de seriozitate şi de pedanticism. E ca şi cum au încercat deliberat să ia vizitatorului bucuria privitului (...). De fapt, organizatorii londonezi au negat audienţei posibilitatea de a experimenta Suprarealismul într-un cadru Suprarealist." (Paul Greenhalgh - Education, Entertainment and Politics: Lessons from the Great International Exhibitions - p.97- in The New Museology, (ed.) Peter Vergo, Reaktion Books, London. 1989)

Mă rog, şi ce spune scriitorul mai departe, e că francezii ştiu să facă spectacol în expoziţii spre deosebire de englezi, pentru că ei au învăţat lecţia cum că o expozişie de succes nu trebuie să fie doar educativă, ci şi distractivă, spre deosebire de englezi care şi acum au frica asta de a nu combina cele doua nivele.
Şi de unde vine teama asta a englezilor, mai scriem altă dată.

Întrebare: ce Dali vă place?
(E retorică!)

joi, 17 ianuarie 2008

mouseion se trezeste la viata, noii membrii

Salutam interesul cu care oamenii de bine din aceasta tara privesc catre aceasta noua forma de comunicare: blogul profesional.
De astazi, unul din noii autori ai acestui blog este Simina Badica fosta Radu-Bucurenci.
La mai mare!

joi, 7 iunie 2007

European Museum of the Year Award 2007

Muzeul Ţăranului a primit premiul EMYA în 1996.
Ce nu mulţi ştiu e că acest premiu a fost acordat şi unui alt muzeu din România, Muzeul Cotroceni. Vă surprinde?

În anul 2007 marele premiu merge în Germania, (cum spun comentatorii sportivi.)

European Museum of the Year Award 2007 for the German Emigration CenterOn May 5th, the German Emigration Center was awarded in Alicante, Spain, themost renowned prize for European Museums, the European Museum of the YearAward 2007.Her Majesty, Queen Fabiola of Belguim presented the award to Dr. SimoneEick, Director of the German Emigration Center, which after 15 years onceagain goes to a German Museum. For one year the bronze sculpture by HenryMoore will hold its' place in the German Emigration Center.With winning the prize the German Emigration Center stands in line withillustrious museums such as the Victoria and Albert Museum in London and theGuggenheim Museum in Bilbao. The European Museum Forum operating under theauspices of the Council of Europe awards since its establishment in 1977outstanding projects and ideas in the field of European museums. Once a yearthe European Museum Forum under the patronage of Her Majesty Queen Fabiolaof Belgium, holds the European Museum of the Year Award at a different placein Europe. Candidates for the Award are new museums, established within thepast two or three years and older museums which have been completelyreorganized during the same period. 50 Museums had applied for this year'saward.Decisive factors for the decision of the jury were the emotionalcommunication of history through theatrical techniques and effectivemultimedia installations and the substantial modern scientific productionand research possibilities.Architecture, concept and exhibition design are organized by Studio AndreasHeller, Hamburg.In Europe's largest theme museum visitors follow the steps of more than 7million Emigrants who emigrated between 1830 and 1974 from Bremerhaven intothe New World. Elaborate reconstructions and multimedia productions are usedto illustrate a trip through time and history.Since it's opening in August 2005 more than 390.000 national andinternational visitors toured the museum.For further questions please don't hesitate to contactGerman Emigration Center, Sabine Wacker, Marius TuentePhone : +49 -471 90 220-0, presse@dah-bremerhaven.deFurther Information on the European Museum Forum visitwww.europeanmuseumforum.org

tam tam

miercuri, 6 iunie 2007

Muzeu în România. De ce blog.

Poate că titlul blogului ar fi trebuit să fie Muzeu în România. Pentru că pe mine asta mă interesează: să aflu chestii despre muzeele din România, cine ce face sau nu face, să intru în contact cu oamenii care au de a face cu ele, să creez o masă critică (nu ştiu exact dacă aşa se spune). Adică unii şi alţii să-şi dea cu părerea despre ce e aia un muzeu, ce ar vrea să fie, de ce au nevoie, ce le-a plăcut sau nu când au intrat în ultimul. Bine înţeles, că şi referirile la alte muzee din străinătate sunt bine venite.
Uite, şi ca să încep tot eu, aş vedea aici pe blog şi listă cu nume de muzee din România şi impresii literar scrise. Nu ştiu cum anume să o postez, ca să poată scrie în ea oricine.

1. Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia, iunie 2007
Auzisem multe de el de la vizitele de la începutul anilor 90 ale antropologilor şi etnologilor francezi, belgieni în România. Ştiam că arată ca un fel de fermă în natură şi când m-am dus în Slobozia asta mă aşteptam să văd. Ciu-ciu. Acum muzeul e în chiar centrul oraşului, într-o clădire mare, înaltă, gen magazinul din centru Sibiului sau Sora din Bucureşti.
Fotografii de la MNAC dintr-un fond de fotografie veche, obiecte vechi şi noi. Impresionant depozitul de maşini şi unelte agricole şi, zic eu şi nu numai eu şi alţii care le-au înmânat nu ştiu ce diplomă )clubul Oamenilor de Afaceri de nu ştiu unde) activităţile în care muzeul iese din sine şi pleacă pe la tot felul de târguri cu maşinăriile lui şi face demonstraţii. Cică au fost la Târgul de Agricultură de la Mamaia, la Modexpo Bucureşti, cu maşini de cusut, la Târgul Pâinii tot Bucureşti cu ţesturi. Impresionant. Muzeul în târg. Muzeul producător de spectacol.
A! şi au primit o donaţie un conac prin Bărăgan. Unde vor face un fel de fermă, gen ecomuzeu. Na, că se poate.

2. scrieti voi
3.
4.